Fobia specifică este o tulburare de tip anxios manifestată printr-o frică excesivă şi nejustificată în prezenţa sau doar la gândul întâlnirii cu un stimul fobic (de ex. şarpe, avion, furtună, lift etc.)

       O persoană poate fi diagnosticată cu fobie specifică dacă manifestă  următoarele simptome:

• Frică intensă şi persistentă faţă de prezenţa sau anticiparea stimulilor fobici (de ex. câine, injecţie, zbor etc.);
• Contactul cu stimulii fobici produce în mod constant anxietate şi uneori atac de panică;
• Persoana îşi dă seama că frica sa este excesivă şi nejustificată;
• Stimulii fobici sunt evitaţi sau suportaţi cu anxietate intensă;
• Comportamentele de evitare, anxietatea şi stresul produse de stimulii fobici influentează negativ şi semnificativ activitatea profesională şi relaţiile sociale.

        Fobiile specifice pot fi grupate în următoarele tipuri:

• Fobie de animale (ex. de câini, de şerpi);
• Fobie de mediu natural (ex. de înălţime, de apă );
• Fobie de tip situaţional (ex. de ascensoare , de avioane )
• Fobie de alt tip (ex. evitarea situaţiilor care pot duce la vomă, sufocare).

        Tratamentul psihologic al fobiilor specifice se bazează pe ideea că orice învăţ are şi un dezvăţ, sau, cu alte cuvinte, asa cum am învăţat să ne temem de ceva, tot aşa putem învăţa să nu nu mai temem de acel lucru.

         Pentru atingerea acestui scop, mijlocul cel mai des utilizat este metoda expunerii progresive la stimulul care produce teama. Persoana este învăţată să nu mai evite stimulii fobici ci, dimpotrivă, să se confrunte cu ei în mod gradat, pentru a se convinge ca aceştia nu sunt atât de periculoşi.