Beauty Smile - cabinet stomatologic- Bucuresti

Profilaxia dentara

Profilaxia dentara este o metoda importanta de prevenire a afectiunilor dentare, prin indepartarea factorilor cauzali ai acestora ( placa dentara- un depozit aderent de suprafata dentara, infectat bacterian; resturi alimentare) si prevenirea complicarii afectiunilor dentare deja existente.

Este foarte important sa va mentineti o igiena foarte buna a cavitatii bucale (prin periaj, folosirea apei de gura, a atei dentare, super-floss in cazul in care aveti punti dentare), insa acest lucru necesita o atentie deosebita si tehnici corecte de igienizare, in lipsa carora este foarte probabil sa apara depozitele de tartru, inflamatia gingiei (care apare marita de volum, rosie, dureroasa si poate sangera spontan sau la masticatie/periaj) si  leziunile carioase incipiente (ca niste pete albe, cretoase, pe suprafata dintilor). De asemenea, este foarte important ca inaintea realizarii unor manopere terapeutice stomatologice (tratamente endodontice, extractii, lucrari dentare), sa fie asigurat un mediu aseptic, fara focare de infectie bacteriana.

Pachetul complet de igienizare cuprinde realizarea detartrajului, periaj profesional si air-flow.

Igienizarea profesionala  ar trebui realizata regulat, la o perioada de 6 luni pentru pacientii sanatosi, sau la perioade mai scurte (3 luni) la pacientii care sufera de boala parodontala.

Detartrajul, modern, se face ultrasonic si poate fi completat cu cel realizat manual.

Detartrajul ultrasonic presupune indepartarea tartrului (un depozit dur, in culoarea dintelui sau colorat galben/maro/negru) prin intermediul unei anse care genereaza vibratii ultrasonice ce disloca bucatile de tartru aderent pe suprafata dintelui, si a unui jet de apa care indeparteaza rapid reziduurile.

Nu necesita anestezie (decat la persoanele care prezinta o sensibilitate foarte crescuta a dintilor, denumita hiperestezie dentinara), nu foloseste substante chimice si nu afecteaza structura dintelui.

Situatii in care nu se poate realiza sunt limitate: copii mici, persoane diagnosticate cu boli contagioase si pacienti cu probleme psihice.

Dupa detartraj va veti  simti dintii curati si netezi, si veti avea o senzatie placuta si confortabila.

Periajul profesional se face dupa realizarea detartrajului, pentru lustruirea suprafetelor dentare supuse procedeului, sau poate fi facut periodic la persoanele care nu reusesc sa isi curete eficient dintii la domiciliu (persoane cu probleme psihice, copii).

In cel de-al doilea caz se poate realiza in cabinet si revelarea placii bacteriene, adica colorarea zonelor dentare care nu beneficiaza de o curatire eficienta, astfel veti stii unde este necesar sa insistati cu periajul,  pentru a va corecta tehnica curenta de igienizare.

Air-flow este realizat prin pulverizarea cu presiune a unui jet de aer, apa si particule de bicarbonat de sodiu pe suprafata dentara, astfel efectul obtinut este indepartarea eficienta a placii dentare (patrunde foarte bine si in zonele dintre dinti), finisarea suprafetelor dupa detartraj si este si o metoda de albirea a dintilor, aducandu-i la nuanta lor naturala de alb (nu foloseste geluri cu actiune chimica, ci realizaeaza o curatare mecanica a petelor de pe suprafata dentara).

Prin apelarea la serviciile noastre, la fiecare 6 luni, pentru realizarea igienizarii profesionale va veti putea bucura de o dantura sanatoasa, luminoasa si o respiratie proaspata si placuta.

 Tratament medicamentos antiinflamator

Uneori, dupa realizarea detartrajului, in functie de cantitatea si vechimea tartrului depus gingia este afectata, inflamata, dar este un proces reversibil, care odata cu indepartarea factorilor cauzali va reveni la normal. In functie de gravitatea afectarii gingiei, perioada de timp necesara pentru acest lucru variaza, iar tratamentul medicamentos antiinflamator este un ajutor foarte bun, ce ajuta la grabirea vindecarii. Astfel, in cabinet, dupa igienizare, va fi aplicata o pasta speciala, care contine si un antibiotic, si apoi medicul va va prescrie o reteta pentru un colutoriu pe care dumneavoastra il veti folosi acasa timp de doua saptamani, de doua ori pe zi, prin clatire.

 Fluorizarea

Tesuturile dure dentare au nevoie de fluor pentru a le intari rezistenta fata de actiunea nociva a acizilor produsi de bacteriile de la nivelul cavitatii bucale. De asemenea este foarte benefic pentru leziunile carioase incipiente (pete albe, cu aspect cretos), carora le opreste evolutia.

Metodele de fluorizare sunt multiple. Poate fi administrat pe cale generala si locala.

Cel administrat pe cale generala poate proveni din apa potabila, fluorizarea sarii de bucatarie, fluorizarea laptelui si tabletele cu fluor, trebuind acumulat un aport minim de 1,3 ppm F/zi.

Pentru administrarea tabletelor cu fluor la copii este necesar sa un consult la medicul de familie, care va va indruma asupra cantitatii de fluor necesare, in functie de varsta si greutatea copilului. Programul complet incepe inca din perioada prenatala, atunci cand mama trebuie sa primeasca fluor incepand cu luna a 4-a de sarcina, pana la nastere.

Fluorizarea locala a structurilor dentare poate fi realizata la domiciliu sau va puteti prezenta in cabinetul nostru, unde veti beneficia de o manopera rapida si mai confortabila.

La domiciliu, puteti folosi paste de dinti si ape de gura cu fluor, sau niste geluri/lacuri/paste mai bogate in fluor, aplicate intr-o gutiera de unica folosinta/individualizata, in cabinet sau pensulate direct pe suprafata dintilor.

In cabinet realizam fluorizarea profesionala, dupa igienizarea dintilor, folosind lacuri/geluri/paste cu concentratii crescute de fluor, dar care pot fi controlate de medicul specialist, reprezentand cea mai rapida si eficienta metoda de fluorizare locala.

Pentru mentinerea unei danturi sanatoase si a unei respiratii proaspete si pentru a reduce numarul vizitelor in cabinetul stomatologic respectati urmatorele reguli :

  • Periati-va dintii regulat, de cel putin 2 ori pe zi, dimineata si seara
  • Durata periajului sa fie de cel putin 2 minute
  • Schimbati periuta de dinti la fiecare 3 luni
  • Dupa periaj folositi ata dentara pentru curatarea spatiilor interdentare, acolo unde periuta nu poate ajunge
  • Revizuiti-va alimentatia, reduceti cantitatea de zahar consumata
  • Consumati fructe si legume prospete, care pe langa aportul de vitamine realizeaza si o curatare mecanica a dintilor si masajul gingiilor
  • Vizitati regulat medicul dentist pentru o examinare generala (o data la 6 luni)