Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu"

Policlinica Dorobanti

Policlinica Dorobanţi asigură asistenţă medicală ambulatorie şi are în structura sa cabinete medicale de specialitate, care au corespondent în specialităţile secţiilor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, precum şi cabinete medicale în alte specialităţi, considerate de către unitate a fi necesare pentru a asigura o asistenţă medicală complexă.

 

Serviciile specifice ambulatoriului se realizează pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie, de la alţi specialişti sau prin prezentare directă, atât pentru consultaţii, cât şi pentru controalele programate. Policlinica Dorobanţi efectuază consultaţii în vederea internării, consultaţii interdisciplinare pentru pacienţii internaţi şi primul control programat la externarea din spital.

 

De asemenea, policlinica oferă consultaţii asigurate de medici primari şi specialişti pentru pediatrie, chirurgie-ortopedie pediatrică, oftalmologie, ORL, endocrinologie, dermatovenerologie, neuropsihiatrie, stomatologie.

Cabinete consultaţii:

  • Pediatrie
  • Chirurgie generală
  • Oftalmologie pediatrică
  • ORL
  • Endocrinologie
  • Dermatologie
  • Neuropsihiatrie infantilă
  • Psihologie-Logopedie
  • Stomatologie
  • Balneo-Fizioterapie

Acte necesare în vederea consultaţiei de specialitate:

  • Copie după certificatul de naştere al pacientului;
  • Trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist (nu este necesară pntru urgenţe, malformaţii congenitale, copiilor cu certificat de handicapat).

Adresa:

 

Calea Dorobanţilor nr. 58, sector 1, Bucureşti

Programări şi informaţii:

Telefon: (021) 211.28.04

Program:

Luni-Vineri: 08.00-18.00