Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu"
Clinica de Pediatrie
Clinica de Pediatrie
Clinica de Pediatrie reprezintă principala ramură a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. Medicii din cadrul acestei clinici se implică în mod activ în viaţa comunităţii, încercând să ofere sprijin bolnavilor care se confruntă cu dificultăţi financiare, prin derularea unor programe de ajutorare a copiilor şi mamelor acestora. În acest sens, în anul 1992 a fost înfiibţată, la iniţiativa medicilor spi..
Pediatrie 1 (Pediatrie Pneumologica)
Secţia are o capacitate de 25 de paturi şi este dotată cu echipament pentru efectuarea testului sudorii, aparat pentru efectuarea probelor funcţionale respiratorii, aparate pentru aerosoloterapie ce permit aplicarea unei terapii în tratarea afecţiunilor pulmonare, cutanate, otorinolaringologice şi care constau în dispersia (cu nebulozitate) sub formă de ceaţă, a unor micelii infinitezimale de soluţii medicamentoase diferite (hormoni, vitamine, antibiotice, preparate branhod..
Pediatrie 2 -Pediatrie digestiva Gastroenterologie
Pediatrie 2 (Pediatrie digestivă - Gastroenterologie)
Secţia de Pediatrie Digestiva dispune de 36 de paturi, ecocardiograf Doppler color, aparate EKG, echipament pentru monitorizare cardiacă continuă, Holter, truse pentru biopsie intestinală, gastrofibroscopie şi rectofibroscopie, echipament pentru testul sudorii, pompe de nutriţie enterală şi parenterală, pompe de infuzie, biberonerie..
Pediatrie 3 (Pediatrie Abdominala şi Pulmonara)
Pediatrie 3 (Pediatrie Abdominală şi Pulmonară)
Sectia de Pediatrie 3 are o capacitate de 50 de paturi. Dotarea secţiei cuprinde: un electrocardiograf (EKG), un ecograf, echipamente pentru probe funcţionale respiratorii, echipament pentru testul sudurii şi fibroscoape...
Toxicologie
Capacitatea secţiei este de 25 de paturi, iar dotarea sa include echipament pentru monitorizare continuă, echipament pentru aspirare activă, microanalizator specializat pentru toxicologie (60 de determinări/oră), truse de diagnosticare rapidă pentru droguri şi principalele medicamente, electrocardiograf (EKG), electroencefalograf (EEG), ambulanţă specializată pentru toxicologie...