Psihoterapia pt copii si adolescenti

1,Cand este indicata psihoterapia pt copii? Psihoterapia vizeaza cazurile in care copilul nu mai gaseste mijloacele de-a exprima trairile, dificultatile, agresivitatea, fricile sau sau neputinta, acest impas ducand la simptomele pe care le-ati observat deja, si care v-au ingrijorat pana acum, fie ca e vorba de probleme cu somnul, alimentatia, in relatia cu dv si cei din jur, de dificultati scolare sau de tulburari in comportament (agitatie, ticuri, inhibitie, frici exagerate sau fara un motiv aparent, agresivitate, gelozie, etc). Fiecare varsta are modurile sale specifice de-a exprima problemele copilului, iar la adolescenta poate fi vorba de abandon scolar, relatii tensionate cu parintii, consumul de substante care dau dependenta, fuga de acasa sau comportament antisocial. 2. Ce inseamna psihoterapia pt copii? Psihoterapia copilului vizeaza copii incepand cu varsta de trei ani. Pentru cei care sunt mai mici, interventia ia forma unei serii de consultatii ale cuplului mama-sugar sau mama-copil mic, realizate punctual, la anumite intervale de timp. Durata sedintelor este de 45 de minute. In cadrul sedintelor din cabinetul psihologului, jocul, desenul si discutia cu copilul despre acestea permit exprimarea cat mai deplina si neingradita a trairilor copilului. Psihologul il va ajuta sa inteleaga mai bine starile pe care le traieste si intelesul a ceea ce face, aspect care il sperie tocmai pt ca nu le poate intelege, si - din acest motiv - nu le poate controla. 3. Participa si parintii la sedinte? Inceperea unei psihoterapii este precedata de una sau mai multe intrevederi preliminare in care psihologul discuta atat cu dv cat si cu copilul sau adolescentul dv. Dupa ce s-a stabilit inceperea unei terapii, sedintele se desfasoara fara prezenta parintelui (exista spatiu amenajat pt asteptare pe timpul sedintei, sau parintele poate reveni la terminarea sedintei), cu exceptia situatiilor in care separarea constituie o problema. Parintii sunt tinuti la curent cu evolutia terapiei prin discutii periodice, si li se va comunica rezultatele si concluziile, dar fara a da detalii din continutul sedintelor decat cu acordul copilului. Acesta trebuie sa beneficieze de un spatiu al sau in acest sens, de aceeasi confidentialitate ca si un adult, astfel incat increderea sa in terapeut, pe care se bazeaza alianta de lucru in procesul terapeutic sa poata fi mentinuta, iar copilul sa nu se teama ca ar putea fi "tradat" (este un aspect cu atat mai important in cazul adolescentilor, data fiind sensibilitatea in acest sens specifica varstei, si nevoilor lor de emancipare). Veti avea ocazia sa intrebati copilul, si, de cele mai multe ori, acesta va fi bucuros sa va povesteasca singur cum "s-a jucat" sau despre ce-a discutat cu terapeutul. 3. Psihoterapia copilului inseamna un efort comun Data fiind importanta parintilor (atat a mamei cat si a tatalui) in viata copilului, acestia vor trebui sa ia parte la eforturile de depasire a dificultatilor, prin asumarea unei atitudini suportive fata de acesta, si - atunci cand se dovedeste util si terapeutul o recomanda - chiar prin inceperea unei terapii proprii a parintelui, astfel incat schimbarile in relatia parinte-copil sa aiba loc de ambele parti. In aceste cazuri terapeutul va va recomanda un alt coleg terapeut care va lucra cu dv. separat. 4. Ce poate face o psihoterapie pt copil? Ce poate face pt parinte? Prin remarcile si intrebarile sale pe marginea desenelor si a jocului copilului, terapeutul ajuta copilul sa isi clarifice si numeste starile traite de acesta, punand in legatura aceste sentimente cu relatiile sale cu membrii familiei, si mai ales cu mama. Cadrul oferit de psihoterapie permite copilului sa manifeste treptat si sa dezvaluie temerile si suferintele ascunse adesea fata de parinti, iar alteori neexprimate pt ca nici copilul nu stia ca ele sunt acolo. Odata discutate aceste lucruri, intelegerea pe care o capata copilul asupra lumii sale interioare ii permite sa nu se mai teama de ceea ce simte in el, adesea ii dovedeste lipsa de realitate a unor convingeri despre el sau despre parintii sai, convingeri care l-au facut sa sufere. De multe ori dificultatile din relatia parinte-copil sunt urmare a bunelor intentii, dar care sunt subminate de dificultati personale ale parintelui. In aceste cazuri, data fiind dependenta copilului de parinti, este afectata si starea lor de bine, iar in cadrul psihoterapiei copilului, parintele poate afla in ce fel poate ajuta la restabilirea afectiunii si increderii copilului.