Periartrita scapulo-humerala este cauzata de un proces de uzura la nivelul structurilor moi ale articulatiei umarului (ligamente, capsula, tendoane, burse, muschi), proces agravat sau accelerat de traumatisme, microtraumatisme, expunere la frig,activitati profesionale  care solicita intens articulatia (tamplari, pictori, sudori), imobilizare prelungita la acest nivel, tulburari circulatorii ce induc ischemie a structurilor mai sus-amintite.

Exista mai multe forme clinice ale acestei afectiuni (5 dupa scoala franceza: umar dureros simplu, umar acut hiperalgic, umar mixt, umar blocat si umar pseudoparalitic, respectiv 6 dupa autori englezi: sindrom de impingement, tendinita degenerativa,tendinita calcifianta si bursita, tendinita bicipitala, capsulita adeziva, ruptura mansonului muschilor rotatori) care prezinta, din punct de vedere anatomo-patologic, leziuni inflamatorii, ischemice cu necrozari consecutive, rupturi partiale, calcificari,mai ales la nivelul tendoanelor,iar din punct de vedere clinic, durere, scaderea mobilitatii,posibile modificari de volum, culoare, temperatura  la nivelul umarului, scadere a fortei musculare.

Durerea poate avea caracter acut sau cronic, aparuta spontan sau dupa un traumatism ori efort,de intensitate mare sau moderata,  uni/bilaterala,localizata sau cu iradiere in brat, cu tendinta la exagerare nocturna, odata cu schimbarea pozitiei in somn.

Reducerea amplitudinii articulare este intalnita in  grade variabile pana la impotenta functionala completa, in functie de forma clinica, iar principalele miscari afectate sunt abductia, rotatiile si flexia.

La inspectia si palparea regiunii umarului se pot decela tumefiere, hiperemie, cresterea temperaturii cutanate, hipotrofie/amiotrofie (mai ales la nivelul deltoidului, trapezului), umar ’cazut’.

Tabloul clinic al periartriei scapulo-humerale poate fi regasit,mai mult sau mai putin, in alte afectiuni cu care se impune a se face diagnostit diferential. Astfel, afectarea structurilor umarului poate fi intalnita si in artroza gleno-humerala, osteonecroza aseptica a capului humeral, artrita septica, tumori primitive sau secundare, algoneurodistrofia, traumatisme, guta/pseudoguta, de asemenea, afectarea umarului poate fi regasita si  in cadrul unor determinari poliarticulare (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, polimiozita, fibrozita, artrita psoriazica) ori in patologia unor structuri/organe situate la distanta (nevralgia cervico-brahiala, boala cardiaca ischemica, litiaza biliara, pancreatite, tumori pulmonare).

Obiectivele recuperarii in suferintele umarului sunt:

• ameliorarea fenomenelor dureroase si inflamatorii
• corectarea pozitiilor vicioase
• refacerea gradelor normale de mobilitate si intretinerea mobilitatii normale
• intretinerea tonusului muscular normal 
• refacerea gestualitatii cotidiene
• evitarea tututor factorilor de stress mecanic

Aceste obiective se realizeaza prin:

• medicatie: antiinflamatoare steroidiene sau nesteroidiene, antialgice administrare oral/i.m sau local (infiltratii)
• imobilizare in pozitie de repaus pentru detensionarea tendonului afectat, respectiv interventie chirurgicala pentru ruptura recenta si completa
• aplicarea de rece local in stadiile acute, de caldura in cele cronice (diatermie prin unde scurte)
• electroterapie antialgica, antiinflamatorie, excitomotorie ,cand stadiul clinic permite (tens/cdd/ c trabert, cif, ultrasonoforeza cu hidrocortizon)
• kinetoterapia reprezinta pilonul principal al recastigarii amplitudinii articulare, adaptata si ea stadiului bolii, variind de la posturari, contractii izometrice, miscari pasive(tractiuni cu decoaptare gleno-humerala), autopasive(automiscare pendulara-ex. Codman),pasivo-active, active-asistate,active (diagonalele Kabat pentru flexie ale membrului superior) pana la exercitii de crestere a fortei musculare si a stabilitatii umarului.

Un rol important in prevenirea unor forme clinice ale periartritei scapulo- humerale il are kinetoprofilaxia ce presupune posturarea corecta a umarului inflamat, dar si mobilizarea precoce si regulata a membrului superior la cei predispusi a dezvolta aceasta afectiune:hemiplegici, coronarieni, pacienti operati la nivelul toracelui sau cei care au suferit traumatisme vertebro-medulare.