Ecomed Clinic, Bucuresti - Clinica de recuperare medicala

Termoterapie

„Fiecare om este autorul propriei sale sanatati sau boli” - Buddha

Termoterapia este o metoda de tratament nespecific ce utilizeaza ca agent terapeutic factorul termic vehiculat de diversi vectori ca: apa, lumina, aerul, parafina, namolul, nisipul.Prin aceasta metodologie se poate creste temperatura tesuturilor pe care se aplica superficial (0,5 cm) sau profund (3,5 cm).

Efectele fiziologice ale termoterapiei :

Efecte circulatorii. 

Cresterea temperaturii produce vasodilatatia capilara, asigurand o mai buna circulatie a sangelui in regiunea unde este aplicata , activand metabolismul local si grabind procesul de videcare. 

Efect de crestere a elasticitatii. 

La o temperatura intre 40 si 45C, extensibilitatea colagenului din tendoane, ligamente, capsule articulare sau cicatrici creste, permitand exercitiile de intindere necesare reducerii anumitor retractii. In acelasi timp, redoarea articulara este diminuata datorita scaderii vascozitatii lichidului sinovial. 

Efect decontracturant.

Contracturile musculare sunt combatute, indiferent daca au la origine afectiuni musculo-scheletice sau neurologice, prin ameliorarea functionarii receptorilor din muschii responsabili cu reglarea tonusului muscular. 

Efect antialgic. 

Durerea este diminuata datorita reducerii contracturilor, datorita ameliorarii circulatiei sanguine, dar si prin actiunea directa asupra mecanismelor de control ale durerii – prin cresterea pragului de perceptie a ei, prin inhibarea transmisiei si prin stimularea secretiei de endorfine. Datorita acestor efecte, caldura este folosita foarte eficient in afectiunile cronice.