Conceptia homeopatica asupra bolilor cronice este capitolul cel mai greu de explicat medicilor de formatie oficiala, mai ales ca si nomenclatura originala este desueta (termenul de miasme). Dar, pe masura ce este aprofundata, ea trezeste convingerea ca autorul ei a avut o intuitie geniala, ce depasea cu mult atat cunostintele din vremea sa, cat si pe cele din timpurile noastre. 

Aceasta teorie poate fi sintetizata prin raspunsul la intrebarea: ce provoaca aparitia bolilor cronice? Raspunsul lui Hahnemann este : miasma (diateza-in exprimare moderna) este cea care determina starea de boala cronica, prin influentarea modului reactional global al individului, posibil prin fragilizarea anumitor organe sau functiuni ce imping individul spre anumite tendinte patologice. 

Miasma, in conceptia diferitilor autori:

Hahnemann: slabiciune fundamentala aflata la baza bolilor cronice.

Ranjit Roy: predispozitie genetica a unui organism de a face anumite boli cronice .

Gh-D. Bungetzianu: este atat trecutul propriu patologic al individului, imprimat in memoria sa imunologica sau care a dereglat mecanismele metabolice si/sau reactionale, cat si modificarile imprimate in codul genetic pe care individul le-a mostenit de la genitorii sai si pe care le poate transmite la randul lui altor generatii. 

Se stie ca s-au descris trei miasme/diateze ca factori cauzali fundamentali ai bolilor cronice: psora, sicoza si lueza. Dintre acestea, psora( “hidra cu o suta de capete” ) este considerata de Hahnemann cea mai veche, universala si distructiva miasma. Ea se asociaza cu boli cronice foarte severe, printre care si boala neoplazica. 

Netratate, bolile cronice evolueaza, se agraveaza si dispar numai odata cu disparitia indivizilor respectivi. 

Cancerul, ca boala cronica, prezinta si el un fond miasmatic. Hahnemann considera ca fondul psoric este responsabil de aparitia dezvoltarilor maligne. 

Altii considera cancerul o urmare a manifestarii miasmei sicotice, fiind caracterizat de formarea tumorilor, ca expresie a multiplicarii celulare exagerate. 

Dr. Grimmer (1995) a remarcat ca aparitia bolii neoplazice are o legatura clara cu pseudopsora (tuberculinismul). 

Este interesanta si observatia unor medici alopati indieni dr. Kelkar si dr. Kulkarni) care au studiat in anul 1995- 15 cazuri de tbc pulmonar asociat cu cancere concomitente localizate in alte organe( 10 cancere orofaringiene, 3 cancere esofagiene, un cancer de cervix, un cancer pulmonar). 

J. H. Allen a sugerat ca doua miasme cronice latente devin rareori active simultan in acelasi organism, dar daca acest fenomen se produce, apare o mare probabilitate de aparitie a bolii neoplazice! Astfel, apare ipoteza ca in cursul evolutiei bolii canceroase, se vor manifesta 2/ mai multe predispozitii miasmatice. 

Stadiul pretumoral poate fi controlat de miasma tuberculinica, stadiul de crestere tumorala de miasma sicotica, iar cel de distrugere celulara de miasma sifilitica.