Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu"
CLINICA DE CHIRURGIE PLASTICĂ, MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVĂ ŞI ARSURI
Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” este o clinică universitară a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. De asemenea, este centru de cercetare al ASM şi centru de training european acreditat EBOPRAS.
Clinica deţine o bancă de ţesuturi acreditată de către ANT şi organismele specifice europene şi a obţinut mai multe brevete ca iniţiator al crioprezervării tisulare în România.
Clinica de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă, funcţionează din anul 2005 într-o clădire nouă iniţiată, proiectată şi concepută de către domnul prof. dr. Dan Mircea Enescu la standardele Uniunii Europene.
Anual, peste 2000 de cazuri sunt spitalizate în cadrul clinicii şi peste 6000 de cazuri de urgenţă sunt tratate ambulator şi ca spitalizare de zi: Clinica de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri asigură 25-30% din prezentările de urgenţă ale Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Din totalul internărilor 600-800 sunt arsuri, 200-300 sunt traumatisme complexe de părţi moi, 200-300 sunt sechele postarsură şi post-traumatică, 600-800 sunt malformaţii congenitale, tumori şi alte condiţii specifice chirurgiei plastice.
Rata de supravieţuire în cazul arsurilor este de peste 99,50%, ceea ce reprezintă o performanţă la nivel internaţional.
Centru de excelenta www.centrudeexcelenta.ro