BIA Human Capital Solutions - Consultanta pentru resurse umane, Bucuresti
Esti în acel moment în care te simti coplesit de activitatile administrative din business si ai avea nevoie de un specialist care sa preia activitatea de bugetare, salarizarea si administrarea de personal, cercetarile disciplinare si recrutarea. Poate nu-ti mai doresti sa porti atâtea „palarii” pentru fiecare dintre aceste activitati siti-ar placea ca un profesionist sa preia responsabilitatea lor, pentru ca tu sa ai mai mult timp sa te ocupi de planurile de dezvoltare a afacerii.
Ai identificat nevoia business-ului tau, dar cine se va ocupa de toate aceste roluri? Poate te gândesti la un office manager, la managerul de operatiuni, la contabil sau la specialistul de payroll. Toate aceste roluri evolueaza spre functia de HR Manager pe masura ce business-ul se dezvolta, dar, de multe ori, colegii sunt specializati doar pe o nisa si nu au, poate, cunostinte despre legislatia muncii, recrutarea activa, necesitatea auditului dosarelor de personal sau nu cunosc pasii unei cercetari disciplinare.
Primul impuls este sa recrutezi la nivel intern un HR Manager, o persoana cu experienta în roluri similare. Dar te-ai întrebat daca aceasta persoana va avea ocazia sa aduca valoare în companie, sa contribuie la cresterea motivatiei oamenilor, prin identificarea rolurilor potrivite, precum si a beneficiilor pe care acestia si le doresc? Va avea ocazia de a-si folosi creativitatea pentru a crea experiente memorabile pentru angajati si campanii de employer branding sau doar va avea un rol operational? Daca raspunsul este: va avea un rol operational, te poti astepta ca HR Managerul in-house sa nu aiba motivatia de a face activitatile administrative pe termen lung. Dar acum ai optiunea de a alege un HR Manager Extern.
BIA Human Capital Solutions are toate competentele necesare pentru a prelua activitatea unui HR Manager.
BIA ofera functiunea HR Manager, la solicitare, companiilor care nu au acoperita aceasta pozitie la nivel intern. Echipa BIA are toate competentele si expertiza pentru a asigura:
- Suport în bugetare;
- Salarizare si administrare de personal (serviciu externalizat)
- Audit si întocmirea Regulamentului intern si a fiselor de post;
- Suport si crearea unui sistem de evaluare;
- Suport în cercetari disciplinare;
- Suport recrutare.
HR Manager externalizat se adreseaza:
- Companiilor cu un numar de pâna la 50 – 60 angajati;
- Companiilor multinationale care nu au în organigrama o asemenea pozitie în România;
- Companiilor românesti care au servicii de resurse umane externalizate;
- Directorilor generali sau proprietarilor de business care sunt înca indecisi daca sa recruteze un HR Manager, nefiind convinsi de plus valoarea pe care acesta o aduce în business-ul lor.
HR Manager este o optiune când:
- este prea scump sa ai un HR Manager full-time;
- sunt de gestionat proiecte punctuale, într-un mod eficient;
- ai nevoie de expertiza unor profesionisti, care sunt la curent cu modificarile pietei muncii.
Decide daca un HR Manager este potrivit pentru compania ta, prin urmatoarele întrebari:
- Echipa de resurse umane are competentele necesare pentru a se ocupa atât de activitatea administrativa (bugetare, salarizare si administrare de personal, cercetari disciplinare si recrutare), cât si de motivarea angajatilor, programe de retentie, employer branding?
- CEO-ul si echipa de top management vor sprijini si vor plati un furnizor extern care ofera functiunea HR Manager?
- Echipa de resurse umane poate asigura tranzitia catre un HR Manager extern si poate gestiona relatia de outsourcing ?
- Ce tip de solutii de externalizare s-ar potrivi cel mai bine companiei?
Analizeaza beneficiile pe care ti le ofera un HR Manager, externalizat prin BIA:
- Expertiza – Echipele de payroll, consultanta resurse umane si recrutare BIA au o experienta de peste 15 ani în lucrul pentru business-uri nationale si internationale, timp în care au întâlnit situatii complexe, s-au adaptat si au gasit solutii pentru rezolvarea acestora. Aceste experiente le-au oferit ocazia de a evolua si de a deprinde expertiza. Este posibil ca un HR Manager in-house sa nu fi avut ocazia de a se confrunta cu situatii atât de diverse în activitatea sa.
- Suport permanent în legislatia muncii sau legislatie financiara – Specialistii BIA , printre care 10 experti certificati în legislatia muncii, sunt întotdeauna la curent cu modificarile aparute în materie de legislatie a muncii sau legislatie financiara, astfel încât sa poata oferi tot suportul necesar în business.
- Suport în proiecte de recrutare – expertiza consultantilor de recrutare, dar si baza de date ampla si actualizata din cadrul BIA vor aduce un plus valoare în demersul de a acoperi pozitiile vacante din cadrul companiei dumneavoastra.
- Eficienta – Vei putea sa te concentrezi pe afacere si pe dezvoltarea acesteia, fara a mai fi nevoit sa desfasori operatiuni de rutina legate de payroll, administrare personal, evaluare, cercetari disciplinare. În plus, calitatea acestor servicii va creste, gratie faptului ca sunt încredintate unor specialisti cu experienta vasta în aceste activitati.
- Confidentialitate – Tinem foarte mult ca informatiile pe care le împartasim sa ramâna confidentiale si limitate la partile direct implicate în colaborarea contractuala.
- Costuri reduse – Angajarea unui HR Manager in-house poate duce adesea la un cost ridicat, în comparatie cu angajarea unei companii care ofera functiunea HR Manager. Personalul propriu presupune cheltuieli cu salariile, bonusuri, tichete de masa, traininguri, team building-uri, achizitionarea de software de specialitate, echipamente IT, chirie pentru birou sau chiar costuri de fluctuatie. Externalizarea functiunii HR Manager reduce considerabil aceste cheltuieli si eficientizeaza, implicit, întregul proces de HR.În plus, având alaturi o echipa de specialisti preîntâmpini litigiile si costurile aferente.
Acum nu mai e nevoie sa angajezi un HR Manager intern, BIA are toate competentele necesare pentru a prelua activitatea unui HR Manager.