Translate Star - Birou traduceri Bucuresti

Traduceri legalizate

În primă fază, o traducere se autorizează, adică exactitatea acesteia se certifică de către un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei, cu aplicarea ştampilei şi semnăturii traducătorului respectiv pe actul tradus. Apoi, semnătura traducătorului poate fi legalizată notarial, obţinându-se astfel o traducere legalizată. Serviciul de legalizare notariala poate fi realizat numai pentru traduceri efectuate de catre traducatorii biroului nostru, autorizati de Ministerul Justitiei. Pot fi legalizate numai traducerile unor documente oficiale, originale. Pentru a economisi timp se poate efectua o traducere a unui document in copie xerox, sau in alta forma, dar legalizarea traducerii poate fi efectuata numai daca se prezinta documentul original. Documentele originale sunt cele care au stampila si semnatura persoanelor autorizate din cadrul institutiilor emitente. TRANSLATE STAR  va ofera urmatoarele servicii:

  • traduceri legalizate de copii ale documentelor redactate intr-o limba straina;
  • traduceri legalizate de documente de identitate: carte de identitate, pasaport, permis de conducere, certificat de nastere, casatorie, deces, permis de rezidenta;
  • traduceri legalizate de documente si contracte juridice;
  • traduceri legalizate de diplome de studii, foi matricole, adeverinte medicale;
  • traduceri legalizate de caziere judiciare si fiscale, invitatii de sejur in strainatate, procuri;
  • traduceri legalizate pentru orice alt tip de document a carui traducere poate fi legalizata notarial;
  • traduceri legalizate de acte auto;
  • traduceri legalizate de documente emise de catre instante judecatoresti: citatii, sentinte, etc.

Daca doriti o estimare a termenului de predare pentru traducerile urgente, care necesita legalizare, trebuie sa aveti in vedere faptul ca birourile notariale au, in general, programul intre orele 10.00 si 16.00, de luni pana vineri. Din aceasta cauza va recomandam ca in cazul in care solicitati traduceri, care necesita legalizare cu termen de predare in aceeasi zi, sa ne trimiteti materialele cat mai devreme in cursul zilei. Este recomandat sa evitati solicitarea de traduceri legalizate cu predare in aceasi zi, vinerea, dupa ora 15.00, deoarece este posibil ca birourile notariale sa aiba un program redus. De asemenea, in perioada sarbatorilor legale, birourile notariale sunt in general inchise.