Caminul de Batrani Dr. Teofil Mija - Sacele
Caminul de Batrâni Dr. Teofil Mija îsi propune ca scop acordarea de asistenta sociala, medicala, spirituala si religioasa persoanelor aflate în nevoie sociala sau în situatii de risc social (persoane vârstnice si persoanelor cu dizabilitati), indiferent de nationalitate, gen, rasa, religie, contribuind în acest fel la stabilirea si mentinerea echilibrului moral al comunitatii si la cresterea calitatii vietii acestor persoane.
Caminul de Batrâni Dr. Teofil Mija functioneaza din anul 2000. În prezent îngrijeste un numar de 75 persoane vârstnice de pe tot cuprinsul tarii, în cladirea vechiului internat al Liceului de constructii si montaj din municipiul Sacele, judetul Brasov.
De la începuturi si pâna în prezent, în Caminul de Batrâni Dr. Teofil Mija a fost îngrijit un numar de 913 persoane vârstnice. Capacitatea caminului este 92 de locuri în cele 32 camere de locuit situate la etajele I, II si III ale cladirii.
Camerele au suprafetele cuprinse între 8 mp si 34 mp pentru 1, 2 sau 3 persoane, depasind norma de spatiu impusa de standardele de calitate din domeniu.