Stiri, articole, comunicate
31.437 vizite

Certificatul energetic: cât costă, cum se obține și ce bine face el la casa omului?

Acte necesare obținerii unui Certificat energetic; De ce are un termen de valabilitate; Ce înseamnă auditul energetic, calculul G, studiul SAER și studiul nZEB; Ce clădiri sunt scutite de Certificatul energetic;

270924PS - Anunturi recomandate din
Certificate energetice

Pe vremuri ni se spunea să mai punem o haină în plus, dacă ne era frig în case. Mai nou ni se spune să dăm căldura mai încet, dacă vrem să nu mai depindem de gazul rusesc. Cert e că indiferent de regim, economia de energie nu strică, ba dimpotrivă, face bine și la sănătate, și la buzunar. Ca să faci economie cu cap, însă, și nu doar să te chinui dârdâind cu ochii la contor, ai nevoie de o casă bine izolată. Slavă Domnului, și legislației în domeniu, din 2016 se știe și la noi ce e aceea o casă bine izolată, de când e obligatoriu să ai un Certificat energetic la orice casă vândută sau închiriată.

De ce avem nevoie și ce este un Certificat energetic?

Certificatul energetic (zis și Certificatul de Performanță Energetică) este un document eliberat de un auditor energetic care studiază clădirea, modul în care a fost ea construită, straturile de izolare interioară și exterioară, și atestă astfel performanța energetică a clădirii, încadrând-o într-o clasă energetică, la fel cum sunt de exemplu și obiectele electrocasnice: clasa de la A la G și valoarea de la 1 la 100. Unde A și 100 reprezintă evident cele mai bune valori.

270924PS - Anunturi recomandate din
Certificate energetice

 

Certificatul energetic arată cât de eficientă energetic este o clădire în privința consumului de resurse pentru încălzire/răcire, prepararea apei calde, ventilare, iluminat și alte utilități, pentru a oferi niște condiții optime de locuire.

Răspunsul la întrebarea: cu ce ne ajută certificatul energetic?, așadar, este evident, după cum spune și Andreea Constantinescu, auditor energetic la Home Enery Consulting: „ne ajută să știm estimativ, de exemplu pe un an, ce consumuri vom avea și cât o să plătim factura la curent/gaze sau lemne, dacă cumpărăm sau închiriem acea casă. Certificatul energetic este obligatoriu și la vânzare-cumpărare, și la închiriere. Notarii nu prea au fost de acord la început, dar există și sancțiuni pe care le aplică MDLPA.

Ne mai ajută, deci, și să nu fim amendați de autorități, întrucât conform Legii 371/2005, începând din 2016 este obligatoriu certificatul energetic în următoarele situații: vânzare, închiriere, recepție construcție nouă, intabulare.

Cum se obține Certificatul energetic?

Dacă vă aflați într-una din situațiile de mai sus, căutați pe Anunțul Telefonic un auditor energetic și pregătiți următoarele acte:

- planul/schița apartamentului, casei sau clădirii – de regulă acest plan există deja făcut de cadastrist (se numește releveu) sau dacă e vorba de o construcție nouă există planul făcut de arhitect/proiectant;

- detalii despre construcție: pereții exteriori, planșeul inferior, planșeul superior, tamplăria exterioară, straturile de izolare, materialele de construcție;

- anul construcției;

270924PS - Anunturi recomandate din
Certificate energetice

- scopul pentru care se cere certificatul energetic: vânzare, închiriere, recepție la terminarea construcției;

- acte de identitate ale proprietarilor.

Auditorul energetic face o vizită la fața locului, verifică veridicitatea documentelor cu realitatea și în una-două zile (sau mai multe, dacă e cazul unei clădiri mai complexe) eliberează certificatul.

Auditorul energetic este de regulă un absolvent de facultate Politehnică, în domeniul construcțiilor, instalațiilor sau energetică, care a obținut ulterior un atestat de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), după cum spune Andreea Constantinescu, ea însăși absolventă de Facultate de construcții.

Cât costă Certificatul energetic?

Prețul unui certificat energetic pornește de la 150 de RON pentru un apartament și poate ajunge la 500 de RON în cazul clădirilor mai mari.

Certificatul energetic are deocamdată un rol informativ, indiferent de situația pentru care este făcut, întrucât e greu de presupus că dacă cineva vrea să cumpere sau să închirieze o casă pentru că îi surâde zona sau prețul, se va răzgândi doar când va vedea că nu se încadrează în clasa energetică A. De asemenea, în cazul unei case construită de la zero, bine izolată, cu un consum energetic optim sau chiar aproape de o casă pasivă, existența certificatului energetic doveditor depus la primărie nu va influența deocamdată cu nimic calcularea impozitului pe proprietate.

 

Andreea Constantinescu e convinsă că e vorba de o situație temporară, până când se va adopta legislația europeană care e în dezbatere în prezent: „Urmează să apară și categoria A+ și atunci se vor acorda și reduceri de impozite pentru acest gen de clădiri, adică cele nZEB (nearly Zero Energy Buliding). Deocamdată nu avem în legislație așa ceva, dar este în discuție de vreo câțiva ani la Comisia Europeană și cred că pe la jumătatea lui 2022 ar trebui să intre în vigoare. Sigur, la nivelul impozitelor pentru locuințe de la noi, o reducere e nesemnificativă, însă pentru clădiri mari de birouri e important.

270924PS - Anunturi recomandate din
Certificate energetice

De ce are termen de valabilitate?

Certificatul energetic nu se face pe viață, ci are un termen de valabilitate de zece ani. Ce se poate schimba în 10 ani, veți întreba? Că doar casa e tot aia. În plus, mare lucru nu rezolvă așa-zisa reabilitare termică practicată pe scară largă de primăriile din marile orașe în ultimul cincinal.  

În zece ani se degradează materialele, termoizolația, ferestrele nu mai sunt la fel de etanșe. Și atunci nu se mai poate spune că respectiva clădire consumă la fel ca în urmă cu zece ani, de aceea se reevaluează la fiecare zece ani sau, dacă apar modificări între timp la instalații, atunci e necesară o nouă verificare”, explică Andrea Constantinescu, de la Home Energy Consulting.

Ce înseamnă auditul energetic, calculul G, SAER și studiul nZEB?

Spre deosebire de certificatul energetic, care este doar o etichetă aplicată construcției, auditul energetic intră mai în amănunt și se lasă și cu sfaturi pentru îmbunătățirea situației energetice a clădirii.

270924PS - Anunturi recomandate din
Certificate energetice

De exemplu, după ce este evaluată performanța energetică a clădirii, se caută moduri de a o moderniza energetic astfel încât consumul de energie să scadă. Se propun soluții de încălzire cu consum redus – cum ar fi pompele de căldură – sau completarea cu energie obținută din panouri solare, sau o îmbunătățire a izolării prin ferestre cu trei foi de geam etc.  Auditul se finalizază cu un raport de audit care conține o analiză cost-beneficiu și soluții fezabile de creștere a eficienței energetice a clădirii.

Dar, după cum spune și Andreea Constantinescu, e bine să nu ne facem iluzii prea mari, căci în cazul clădirilor vechi nu se pot face minuni. De aceea e atât de important ca măcar noile construcții să fie proiectate ținând cont de noile tehnologii și de viitorul energetic care nu se arată prea blând.

undefined

Și așa ajungem la calculul G, studiul nZEB și SAER. Cele trei sunt oarecum corelate.

Calculul G reprezintă coeficientul global de izolare termică și este, începând din decembrie 2021, obligatoriu pentru obținerea autorizației de construcție, la faza DTAC. Acesta trebuie întocmit pentru toate clădirile nou proiectate.

SAER este un studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată și poate fi cerut de primărie, prin Certificatul de Urbanism, în cazul clădirilor noi. Acest studiu evaluează cât de fezabilă tehnic, economic și din punct de vedere al mediului, ar fi utilizarea unor sisteme alternative de eficiență ridicată: bazate pe energie regenerabilă, cogenerare, pompe de căldură, recuperatoare de căldură, schimbătoare de căldură etc.

Studiul nZEB - începând din 2021 reducerea consumului de energie a unei clădiri devine o obligație legală, de care toți specialiștii trebui să țină cont. Toate clădirile pentru care recepția la terminarea lucrărilor se efectuează în baza unei autorizații de construire emise după ianuarie 2021 trebuie să respecte standardul nZEB (nearly Zero Energy Building = clădire cu consum aproape zero de energie).

Astfel de studii sunt întocmite, așa cum spune Andreea Constantinescu, de echipe multidisciplinare, formate din architect, auditor energetic și inginerul de instalații: „Clădirile nou proiectate trebuie să îndeplinească condiția ca 30% din energia consumată să provină din energii regenerabile – fie că sunt panouri solare, fotovoltaice, pompe de căldură, cumulat să acopere acest procent. De aceea e de preferat ca aceste studii să se facă de la început, de când se proiectează clădirea. E mult mai greu dacă nu chiar imposibil să transformi o casă veche într-o clădire nZEB. Ba chiar și una nouă, pentru că sunt mulți arhitecți care nu vor să iasă din tipar, merg pe soluțiile clasice. Noi suntem o echipă tânără de arhitecți, proiectanți, ingineri de instalații și auditori, specializați pe astfel de proiecte. E adevărat, la început investiția e mai mare decât la sistemele clasice, dar ulterior vor da roade aceste investiții”.

Tarifele pentru auditul energetic și studiile privind utilizarea sistemelor alternative variază de la 300-500 de RON pentru o casă, la 500-1000 de RON pentru o clădire.

270924PS - Anunturi recomandate din
Certificate energetice

Dacă v-ați speriat de atâtea certificate și audit-uri, aflați că există și excepții. Câteva categorii de imobile sunt exceptate de la aceste obligații:

  • clădiri și monumente protejate, cărora, dacă li s-ar aplica cerințele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior;
  • clădiri utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios;
  • clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie;
  • clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an;
  • clădiri independente, cu o suprafață utilă mai mică de 50 m2.

Vestea proastă e că apartamentele noastre cele de toate zilele nu se încadrează la excepții :) 

Autor: D.B.