Fa o plimbare prin Bucurestiul de altadata (II) - Drumetie in istorie
Bucureștiul este un oraș-surpriză, pentru că, în spatele blocurilor, ascunde și locuri de demult sau despre care nici noi, cei care locuim aici, nu știm că există.
Bine ați revenit! Data trecută vă provocam să parcurgeți singuri sau în grup organizat alături de Andrei Ionel, managerul agenției Geoarhiva (Geoarhiva.com), un traseu pietonal inedit prin centrul Bucureștiului istoric, mai exact pe terasele, versanții și lunca Dâmboviței. Dacă în prima etapă (traseul roșu), ați parcurs pe jos distanța dintre Piața Unirii și intrarea în Parcul Carol I, în episodul al doilea vă invit să continuați plimbarea pe traseul albastru. Veți face pentru început o călătorie inițiatică prin Parcul Carol I (fostul Libertății) și prin împrejurimi, în timpul căreia vă veți întâlni cu arta, dar și cu istoria României secolului XX, ulterior veți ajunge în cel mai înalt punct din centrul capitalei și veți încheia traseul după ce veți vizita prima gară din București.
Harta traseului. Sursa imagine fundal: ArcGIS
Parcul „Întemeietorului”
Amenajat de arhitectul elvețiano-francez Eduard Redont, Parcul Carol I a fost inaugurat în 1906, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a primului rege al României moderne, supranumit „Întemeietorul”. Se întinde atât pe terasa, cât şi în lunca Dâmboviţei, de aceea veți întâlni aleile în serpetine și sutele de scări pe care urcă și coboară în pas alergător domnișoarele care vor să slăbească. Are 41 de hectare, o alee principală și un lac de agrement, toate amplasate în așa fel încât ai impresia că au fost acolo de când lumea. În parc a funcționat la început și o grădină zoologică, mutată ulterior în Băneasa. În punctul cel mai înalt al terasei, pe fostul Deal Trocadero (doar eram Micul Paris, nu?), se află în prezent Mausoleul și Monumentul Eroilor Neamului (13). În trecut, acolo se afla Palatul Artelor (clădire în care funcționa Muzeul Militar), iar, în fața lui, Mormântul Ostaşului Necunoscut (ridicat în memoria eroilor care s-au jertfit în Primul Război Mondial), adus de la Mausoleul de la Mărăşeşti în 1923. Palatul Artelor a fost avariat în urma unui incendiu în 1938 și la cutremurul din 1940, așa că s-a decis demolarea sa. În 1963, s-a construit Mausoleul din parcul Libertății în onoarea „eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”. Are 48 de metri și este placat la exterior cu granit suedez negru la bază și cu granit roșu, tot suedez, pe cele cinci arcade înalte. Printre cei care și-au dormit o perioadă somnul de veci aici au fost: Petru Groza, C.I. Parhon, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ștefan Gheorghiu, Leontin Sălăjan, Alexandru Moghioroș, Lucrețiu Pătrășcanu și Grigore Preoteasa. Mormântul Ostaşului Necunoscut fusese deja mutat încă din 1958 în locul de unde venise, la Mausoleul de la Mărășești, pentru că nu se încadra în peisajul comunist. În 1991, osemintele celor înmormântați în Mausoleu sunt mutate în alte cimitire, iar Mormântul Ostaşului Necunoscut este readus pe aleea principală a parcului, reluându-și în 2006 locul de drept din prezent. Astăzi poartă numele de Monumentul Eroilor Neamului. Vă recomand să ajungeți în fața lui la oră fixă, atunci când se schimbă garda. Mausoleul nu prea se vizitează, dar am înțeles că nici nu mai e mare lucru de vizitat în el.
Ansamblul monumental din Parcul Carol I: Mausoleul și Monumentul Eroilor Neamului
Casa ascunsă în care s-a pregătit în secret Unirea Principatelor
Aproape de ieșirea dinspre strada Cuțitul de Argint, pitită într-o pădurice, se află vila juristului și politicianului Constantin Bosianu (14). Nu știam de existența ei, Andrei Ionel mi-a arătat monumentul prin gard, la propriu. Să știți că cel mai bine poate fi admirată spre sfârșitul toamnei, când se scutură frunzele copacilor din jur. A fost construită în stil neogotic, între 1853 și 1859, de arhitectul Luigi-Ludovic Lipizer, cel care a ridicat și Casa Librecht-Filipescu de pe Dionisie Lupu (actuala Casă a Universitarilor). În 1959, devine locul de întâlnire secret al unioniștilor, aici pregătindu-se actul Micii Uniri, și locul de găzduire a lui Cuza înainte de alegerile din 24 ianuarie. Casa Bosianu (care se pronunța odinioară franțuzit, Bozianu) a fost pe rând reședința președintelui Consiliului de miniștri ai României, sediul Institutului Meteorologic, iar în prezent este sediul Institutului Astronomic al Academiei Române (a nu se confunda cu Observatorul Astronomic). A fost restaurată în 1992 și se poate vizita destul de rar și de greu (accesul în curte se face dinspre strada Cuțitul de Argint, de la numărul 5, nu prin parc).
Casa Bosianu
O altă atracție a Parcului Carol I sunt Arenele Romane (15), aflate tot pe strada Cuțitul de Argint. Aici a avut loc inaugurarea „Expoziției” de către Familia Regală, pe 6 iunie 1906. Fostul teatru de vară construit în stilul clasicismului Romei Antice a fost părăsit după 1989, iar ulterior a fost modernizat, i-a fost înălțată scena în spatele căreia s-au construit birouri și i-a fost refăcut acoperișul. La Arene se susțin și în prezent diverse concerte, complexul având cea mai bună acustică din România.
Arenele Romane
Gard în gard cu Arenele Romane se află Biserica Bărbătescu Nou (16) sau „Cuţitul de Argint”, construită de Nicolae Ghica-Budești pe locul alteia mai vechi. Ctitorită tot în 1906, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a lui Carol I, biserica este o copie fidelă a Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași, ridicată de Ștefan cel Mare în al 40-lea an de domnie a Sfinției Sale. În curte veți întâlni o cruce de la 1677 a lui Antonie Vodă Rușeț, adusă de Carol I tot de la biserica din Iași. Stilul arhitectural moldovenesc, rar întâlnit în București, poate fi recunoscut ușor după lipsa pridvorului, forma ascuțită a acoperișului, ocnițele (scobiturile acelea-n zid) în care se află picturile exterioare și portalul de influență gotică. Mie mi-a plăcut foarte mult vitraliul de pe ușa de la intrare.
Biserica Bărbătescu Nou
Biserica Bărbătescu Nou - vitraliu de pe ușa de la intrare
Locuințele de serviciu din secolul trecut
Vă întoarceți spre parc și, vizavi de Arenele Romane, întâlniți blocul interbelic construit de arhitectul Statie Ciortan (17), în stil neoromânesc, cu o poartă cu specific național și o curte interioară mare (cu rol de parcare în prezent). Clădirea a fost ridicată în 1929 și a fost dată în folosință funcționarilor vamali din Ministerul de Finanțe. Aceștia plăteau chirie și întreținere, iar apartamentele erau ocupate prin rotație din trei în trei ani. În perioada anilor '30 exista această practică, ca instituțiile de stat și chiar patronii firmelor mari să construiască locuințe pentru salariați (ex. Bragadiru, Malaxa). În fața blocului interbelic, era pe vremuri un scuar verde, cu o fântână arteziană în mijloc. Nu mai există de mult nici scuarul, nici fântâna, cred că nici șanse prea mari ca blocul să fie restaurat.
Blocul interbelic de locuințe de serviciu construit de Statie Ciortan
Înapoi în parcul Regelui, la fântâna Nababului
Reveniţi în Parcul Carol pe lângă Arenele Romane, urmaţi, de la Mausoleu, aleea marginală ce coboară către sud, ocolind lacul, și ajungeţi în fața Fântânii Prinţului George Grigorie Cantacuzino (18). Despre prinț, supranumit Nababul, se spune că era mai bogat decât însuși regele și că îi plăcea să se laude cu asta. Pe vremuri, circula o anecdotă: atunci când și-a construit castelul din Bușteni, Cantacuzino și-ar fi întrebat „vecinul” din Sinaia, pe Carol I, dacă îi permite să-și acopere construcția cu bani de aur. Carol i-ar fi răspuns ironic că este de acord, cu condiția ca banii să fie așezați pe muchie, unul lângă altul. Revenim la fântâna Nababului, construită pe cheltuiala lui în anul 1870, pe vremea când era primar al Bucureștilor. Se află în locul celei ridicate de Mitropolitul Filaret în secolul XVII. Mi se pare că e mai frumoasă decât Fântâna Zodiac din Piaţa Libertăţii, cea inaugurată de Carol al II-lea.
Fântâna Cantacuzino
Vârful Bucureștilor
Imediat ce părăsiți Parcul Carol, în scuarul din Piaţa Libertăţii, se reunesc cinci străzi importante. Vă orientați la stânga, spre sud-vest, pe singura stradă care urcă și pe care trece și tramvaiul, și anume Strada Constantin Istrati. Aceasta ajunge direct la Gara Filaret, dar până acolo, mai aveți ceva deosebit de făcut: de cucerit vârful Bucureștilor! Pe partea dreaptă, la numai 50 de metri de la ieșirea din scuarul menționat anterior, se văd niște scări. Cică ar fi 70 de bucăți, dar cine-a stat să le numere? Este vorba despre Strada Xenofon (19), singura stradă în trepte din oraș care se parcurge pe jos sau cu bicicleta (în brațe, pentru că e destul de abruptă și riscați să vă accidentați). A fost amenajată pe la începutul secolului XX și poartă numele celui mai mare scriitor al Antichității, istoric, soldat, mercenar grec și student al lui Socrate. Treptele aleii de nici 2 metri lățime care urcă printre curțile, printre casele dispuse-n relief și printre pisicile care păzesc zona au fost decorate de artista plastică Eva Radu în 2014 și 2015, dar șterse între timp de ploaie și de pașii celor care le-au tot urcat și coborât.
Strada Xenofon
Strada Xenofon se termină într-un alt scuar. Sunteți în vârful Dealului Suter, la 84 de metri altitudine deasupra nivelului Mării Negre. Mai precis, vă aflați în cel mai înalt punct natural al Bucureștiului central. În partea dreaptă este cel mai luxos hotel din capitală: Carol Parc (20), cotat la cinci stele cu plus. Gustav Adolf Suter, un arhitect apropiat al regelui Carol I, a construit în primul deceniu al secolului XX acest palat. Imobilul a fost cumpărat prin 1940 de un bancher și oferit cadou amantei sale, iar în perioada comunistă a fost naționalizat și transformat în sediu de partid și centru de coodonare a operațiunilor KGB. În anul 2001, palatul a fost retrocedat proprietarilor de drept. A fost consolidat și renovat între 2003-2007 și transformat în hotelul de lux care i-a găzduit pe Iglesias (juniorul) și pe Beyonce.
Palatul Suter
Prima gară din București
Urmați Aleea Suter (de la numele arhitectului s-au desprins atât toponimul palatului, cât și al cartierului de vile din zonă. Veți putea admira clădiri antebelice foarte frumoase, unele renovate, altele în așteptarea unor noi proprietari și restauratori. Aleea Suter se termină în Strada Fabrica de Chibrituri. Ajungeți într-o altă zonă istorică industrială a Bucureștiului. Numai un mic parc vă desparte de cea mai veche gară din oraș (de altfel prima), inaugurată în anul 1869. De la Andrei Berinde, istoric și bun prieten al lui Andrei Ionel, am aflat că atunci când Carol I a devenit Principe al României, a decis că nu-şi va părăsi ţara până când nu va putea utiliza „întâiul drum de fier românesc“ şi s-a ținut de cuvânt: prima cale ferată din Principatele Unite, București-Giurgiu, a fost gata în 1869. Pe 7 septembrie 1869, din gara Filaret, prima gară din București, a plecat primul tren care l-a avut ca pasager pe însuşi Principele Carol. De la Giurgiu, Principele a luat trăsura. Gara a fost deschisă pe 31 octombrie 1869, dată la care a fost inaugurată și linia București-Giurgiu. Trenul a circulat cu o „iuțeală mijlocie" de 45 km pe oră, parcurgând traseul de 67 de kilometri într-o oră şi jumătate. Cum întotdeauna există oameni care se opun progresului, la Muzeul din Giurgiu încă se păstrează originalul unei scrisori deschise, semnate de mai mulți localnici, în care i se cere lui Carol I să desființeze trenul, pentru că e unealta necuratului: la auzul șuieratului locomotivei, nu se mai ouă găinile de spaimă, vacile nu mai dau lapte, iar femeile gravide leapădă copiii. Carol I nu s-a arătat impresionat. Apariția Gării Filaret a fost un motiv de dezvoltare a zonei industrale din jurul ei: în perioada imediat următoare, aici s-au construit mai multe fabrici. În 1872, Gara de Nord (Gara Târgoviștei pe vremuri) a fost legată la rețeaua feroviară, iar gara Filaret și-a pierdut importanța, după numai 3 ani de glorie. Totuși, existența ei a avut efecte importante pe termen lung. În 1960, s-a cerut desființarea Gării Filaret. Autoritățile plănuiseră s-o transforme în muzeu, dar până la urmă au transformat-o în Autogara Filaret (21). După 1990, autogara s-a privatizat și s-a transformat în Societatea de transport Filaret, care asigură curse în țară și în străinătate. Apropo, de aici pleacă autocarele spre Republica Moldova și spre Turcia. Nu prea e întreținută, fântâna arteziană din mijloc e secată de mult, dar clădirea încă arată impresionant, pentru că structura este cea originală, a concesionarilor englezi Barkley și Staniforth. Inclusiv grinzile sunt de-atunci, iar grătarul pe care sfârâie micii în zilele noastre are și el un parfum de epocă.
Autogara Filaret
Ultimul „obiectiv turistic" de pe traseul albastru
Kilometrul 5 al traseului
Ați ajuns la kilometrul 5 al traseului nostru complet de 9 kilometri. După un popas de 20 de minute la Autogara Filaret, timp în care puteți mânca 2 mici cu muștar și savura o bere pe fostul peron al primei gări bucureștene, veți fi pregătiți pentru continuarea drumeției. În episodul al treilea veți traversa Podul Calicilor și vechea zonă industrială a capitalei, veți vizita ce-a mai rămas din fostul cartier Uranus după cvasidemolarea comandată de Nea Nicu și veți rămâne (plăcut sau neplăcut) impresionați de contrastul dintre Bucureștiul istoric și Noul Centru Civic. Pe data viitoare!
Sursa foto: arhiva personală; Andrei Ionel (Geoarhiva.com)