Stiri, articole, comunicate
25.880 vizite

Fără job după 45 de ani? 7 sfaturi care te vor ajuta

7 sfaturi care te vor ajuta sa te angajezi după 45 de ani * Contravenții vs subvenții de la stat pentru angajatori * 3 moduri în care poți face plângere dacă ești discriminat pentru vârstă

Motto: Angajăm tineri cu vârsta 20-25 de ani și cu experiență de 30 de ani.

De ani buni, generația de peste 45 de ani, compusă din „decreței și mileniălși", are șanse mici de a-și găsi un job în România, realitate tristă susținută nu doar de cifrele din statistici, ci și de specialiștii în Resurse Umane.

 

 

undefined

Foarte mulți angajatori caută exclusiv candidați tineri, deoarece consideră că aceștia sunt mai energici, mai sănătoși, digitalizați, nu au obligații (mai ales dacă nu urmează nici studii de lungă durată) și, s-o spunem pe-aia dreaptă, pot fi exploatați mai ușor", spune Gabriel Chicioreanu, consultant în managementul carierei (4Career). Tinerii nu comentează dacă li se propune să lucreze peste program sau dacă sunt chemați la muncă din libere și acceptă salarii mici, pentru că mulți mai beneficiază și de casă plus masă oferite de părinți. Că mulți spun că nu s-ar da jos din pat pentru mai puțin de 1.000 de euro e poveste. Puțini tineri primesc acest salariu (de exemplu, cei care lucrează în domeniul IT - programare). Ceilalți iau cel mult jumătate din sumă și asta dacă lucrează în Capitală sau în orașele mari. Persoanele de peste 45, deși au o bogată experiență profesională în diverse domenii și sunt stabile, sunt date la o parte pentru că, de obicei, au și o familie de întreținut sau măcar o rată la bancă de plătit, carevasăzică nu o pot lua de la capăt cu minimul pe economie. În plus (dar ca un minus), sunt mai rigide când vine vorba de schimbări majore în carieră.

Sfaturi de care să ții cont dacă vrei să te angajezi după vârsta de 45 de ani

1. Învață și îmbunătățește-ți constant abilitățile. Plafonarea este poate cel mai mare defect al angajaților români, de unde și vorba „timpul trece, leafa merge". Suntem codași la capitolul învățare permanentă, pentru că ni se par suficiente diploma obținută la terminarea facultății și calificarea de-acum 20 de ani. Dacă vrei să ai succes la angajare și după 45 de ani, este necesar să urmezi frecvent cursuri de specializare în domeniul tău, să faci reconversie profesională dacă meseria ta nu mai este căutată și să fii la curent cu tehnologia. Ține cont de acest sfat chiar dacă mai ai 10-15 ani până să atingi pragul critic al vârstei la care ești considerat prea „bătrân" pentru a mai fi angajat. Durata specializării la un nivel înalt este de vreo 5 ani, deci apucă-te de... ieri!

2. Compune-ți un CV concis și bine structurat. Nu este necesar să treci nici vârsta, nici anul absolvirii instituțiilor de învățământ. Este mai important să fi absolvit un curs de calificare pentru postul dorit și să-l treci primul în listă, înaintea facultății sau liceului. Gabriel Chicioreanu spune că nu trebuie să pui în CV absolut toate joburile pe care le-ai avut, mai ales pe cele cu durata de câteva luni sau an-doi. Trece joburile importante din ultimii 25 de ani. Asta nu înseamnă că minți, ci oferi informațiile relevante. La interviu vei fi întrebat oricum care este backgroundul total din punct de vedere lucrativ. Citește aici cum să faci un CV bun.

3. Creează-ți un profil online bine pus la punct pe LinkedIn și cu referințe. Menționează acest profil și în CV, pentru a arăta că ești prezent și din punct de vedere profesional în Social Media, nu doar publici poze cu cafeluța de dimineață pe Facebook.

4. Prezintă-te la interviu relaxat, cu o ținută decentă și o atitudine pozitivă. Și arată că știi. Știi despre firmă, știi despre domeniul în care activează firma și știi despre postul pe care dorești să-l ocupi în cel mai mic detaliu. Doar trebuie să dovedești că ești experimentat, nu?

5. Ai grijă de starea ta de sănătate și păstrează-ți tonusul. Nu de alta, dar riști să fii pus pe bară dacă numărul de zile de concediu medical îl depășește pe cel al zilelor lucrate într-un an. Expresia „dacă nu te doare nimic după 40 de ani, înseamnă că ești mort" ar fi bine să rămână doar la stadiul de glumă.

6. Fii maleabil. Poate fi greu la început ca tu, la vârsta ta, cu experiența ta, „să primești indicații de la niște mucoși". Renunță la atitudinea superioară, la orgoliu și vei vedea ce bine vei colabora cu colegii mai tineri. La rândul tău, le poți împărtăși din propria experiență profesională și, în timp, le poți deveni tu îndrumător.

undefined

7. Apelează și la ANOFM,  unde angajatorii raportează locurile de muncă vacante cu minimum o zi înainte că acestea să fie ocupate. Nu te aștepta să găsești vreun job strălucit sau foarte bine plătit, dar tot e mai bine decât nimic, mai ales când acumulezi datorii la bănci și la utilități. Dacă nici așa nu ai noroc, atunci...

8. Caută un job în străinătate. În afară, competenţa candidaţilor de peste 50-55 de ani este căutată, aceştia fiind eligibili pentru orice tip de post. Nu degeaba în ultimii ani ne-au plecat aproape toți meseriașii. Poți găsi un job prin anunțurile cu locuri specializate pe domeniul tău (de câțiva ani, cei care iau calea străinătății nu mai sunt tineri fără experiență ca în trecut), prin trimiterea CV-ul la agenții de recrutare internaționale, prin LinkedIn etc. Ideal ar fi ca, înainte de plecare, să înveți limba țării în care urmează să lucrezi, măcar la nivel de conversație.

undefined

Domeniile în care se angajează la noi cei care își pierd locul de muncă și nu pot aștepta luni sau ani până să prindă un job potrivit experienței și pretențiilor salariale pe măsură sunt retailul (probabil ați văzut destui domni și doamne trecuți de 50-55 de ani la casele de marcat din supermarketuri și hipermarketuri), în servicii (pază, curățenie, îngrijire copii și bătrâni etc.), în transporturi (ex. taximetriștii). 

Cei ale căror posturi se clatină mai greu sunt angajații de la stat, meseriașii (zugravi, sudori, tinichigii, electricieni, instalatori, mecanici auto etc.) care își aduc frecvent îmbunătățiri („își fac upgrade" pe englezește) și top managerii.

Acum, între noi fie vorba, dacă ai curaj și ești o persoană descurcăreață, îți recomandăm ca după 45 ani să-ți deschizi propria afacere, oricât de mică ar fi ea, din care să poți câștiga decent. Tot ești nevoit să o iei de la capăt, nu? Atunci de ce să nu încerci pe cont propriu, mai ales că știi deja bine o meserie?

Opțiuni pentru angajatori: amendă sau subvenție de la stat

„Legislația națională și europeană interzice în mod ferm orice formă de discriminare, la angajare sau la muncă, pe criterii de vârstă, iar cadrul legal aplicabil este reprezentat de: Constituția României – art. 41, potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – art. 15, potrivit căruia orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o ocupație aleasă sau acceptată în mod liber, de Codul muncii - art. 5, în care este precizată în mod clar interzicerea discriminării pe criterii de vârstă și de OG nr. 137/2000 care conține articole cu privire la egalitatea în materie de angajare și profesie, la art. 2, 6, 7, 8 și 9", spune Loredana Costina, Avocat Fondator Corobană și Asociații.

„Constituie contravenţie refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană din cauza vârstei, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, precum și condiţionarea ocupării unui post prin anunţ sau concurs, lansat de angajator ori de reprezentantul acestuia, de vârsta candidaților."

Ce pot face persoanele discriminate și ce amenzi riscă angajatorii?

  1. „O primă soluție pe care o au persoanele discriminate pe criteriul vârstă este sesizarea ITM. Potrivit Codului Muncii, discriminarea salariaților pe criterii de vârstă se sancționează cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 20.000 lei. Constatarea acestei contravenții și aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă.
  2. A doua soluție este sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Potrivit OG nr. 137/2000, art. 26 alin. (1) discriminarea pe care o realizează angajatorii pe criterii de vârstă se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.
  3. A treia soluție este sesizarea directă a instanței de judecată, fără a fi necesară sesizarea întâi a ITM sau a CNCD. Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

E importat de reținut că amenzile pe care le aplică ITM sau CNCD nu revin persoanei discriminate. Dacă aceasta dorește daune morale, trebuie să se adreseze instanței", precizează Av. Loredana Costina.

Indiferent de alegerea pe care o faci, trebuie să demonstrezi faptul că ai fost discriminat la angajare din pricina vârstei fie prin dovada anunțului de angajare care conține limitarea de vârstă, fie prin e-mailuri, comunicări sau martori. Și să știi că angajatorii care discriminează chiar sunt sancționați. Av. Loredana Costina mi-a dat și exemple: o grădiniță care dăduse două anunțuri de angajare bucătari, cu mențiunea că vârsta maximă a acestora trebuie sa fie de 40, respectiv 45 de ani, a fost amendată în 2019 cu 1.000 de lei, iar ROMATSA a fost amendată în 2020 cu 11.000 de lei (amendă foarte mare raportat la medie) pentru că la recrutarea de controlori de trafic aerian (CTA) a aplicat metode de punctare suplimentară a candidaţilor sub vârsta de 30 de ani şi de depunctare a candidaţilor peste 30 de ani.

Bani de la stat pentru companii

Pe de altă parte, firmele trebuie să ştie că, dacă angajează şomeri de peste 45 de ani, pot primi o subvenţie importantă din partea statului. Mai exact, Legea nr. 76/2002 stabileşte că angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani și şomeri care, în termen de cinci ani de la data angajării, îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială/pentru limită de vârstă, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 2.250 lei pentru fiecare. E important de știut că raportul de muncă trebuie să dureze cel puțin 18 luni, altfel angajatorul va trebui să restituie statului banii încasați până atunci.

În loc de concluzie

Cică în viață te îmbogățești odată cu trecerea anilor ori în bani, ori în cunoștințe și experiență. Ideal ar fi și, și. Chiar dacă ai un post călduț și bine plătit în prezent, nu faci mai mult decât tabele în Excel sau muți hârtii de colo-colo, nu te mulțumi cu atât, pentru că nu știi dacă va fi la fel peste 5, 10 sau 15 ani. Dezvoltă-te profesional în fiecare zi. E plin internetul de tutoriale, există cărți, poți apela la prieteni sau rude care să te învețe să lucrezi într-un program pe calculator, poți urma cursuri etc. O să spui că nu ai timp. Eh, hai că poți renunța la o oră de film săptămânal ca să înveți o limbă străină. Și mergi la interviuri! Nu te descuraja dacă ai fost respins la 1-2-3 (li se întâmplă și celor mai tineri), mergi înainte. Știu că pare un clișeu, dar înapoi nu se mai poate. Ah, iar cine e patron și nu are „bătrâni"... să-și angajeze, pentru că aceștia îi vor aduce plus valoare firmei.

Foto: gettyimages.com

Autor: Raluca Cincu