Silviu Constantin - Cabinet de avocat Bucuresti

Litigii si Arbitraj

Echipa noastra de avocati detine o experienta remarcabila în materie de litigii si arbitraje, atât la nivel national cât si international. Am asistat si reprezentat clientii în litigii care acopera principalele arii de expertiza din dreptul românesc, precum drept civil si comercial, dreptul societatilor, fuziuni si achizitii, drept bancar si financiar, drept public, insolventa, dreptul muncii sau drept imobiliar.

De asemenea, în ceea ce priveste arbitrajul international, am reprezentat clienti în fata tribunalelor arbitrale internationale în dispute desfasurate dupa reguli arbitrale ICC si ICSID.

Suntem, deci, complet pregatiti sa oferim asistenta clientilor locali si internationali în toate etapele disputelor. Înainte de nasterea litigiului, putem efectua audituri juridice si de risc în vederea planificarii strategiei pre-contencioase. Membrii echipei asigura consultanta si asista clientii în cadrul negocierilor pre-contencioase sau a procedurilor alternative de solutionare a disputelor. În cazul în care aceste demersuri nu conduc la solutionarea neîntelegerilor dintre parti, avocatii nostri se ocupa de actiunile în fata instantelor nationale sau arbitrale, dupa caz. Echipa asista clientii si cu privire la redactarea acordurilor tranzactionale si la punerea în executare în România a sentintelor nationale si internationale sau a hotarârilor tribunalelor arbitrale