Signature Smile -clinica stomatologica- Bucuresti
Parodontologia este o ramură a stomatologiei care se ocupă cu tratarea și menținerea stării de sănătate a gingiilor și țesutului parodontal. Țesutul parodontal învelește rădăcina dinților și reprezintă interfața dintre dinte și os. În același timp formează o barieră de protecție împotriva diverșilor factori de mediu din cavitatea bucală.
Boala parodontală este din ce în ce mai cunoscută pacienților, parodontoza fiind un exemplu care a generat o adevarată isterie și apariția numeroaselor produse farmaceutice și parafarmaceutice care promit rezultate care mai de care mai spectaculoase.
Tratarea bolilor parodontale implică aproape întotdeauna vizita la medicul dentist și se asociază adesea cu manopere chirurgicale ajutătoare. Obținerea și menținerea unui rezultat bun necesită de multe ori o colaborare stransă între medic și pacient și asumarea de către cel din urmă a unui regim alimentar, a unui comportament riguros vis-a-vis de igiena orală și aplicarea unui tratament medicamentos. Deși s-au vehiculat numeroase soluții miraculoase, complexitatea anatomică și funcțională a țesutului parodontal precum și faptul că buna funcționare a acestuia depinde și de factori de sănătate generală, nutriție, obiceiuri vicioase și așa mai departe, au dus la dezamăgirea pacienților care au investit bani și timp în promisiunile deșarte ale soluțiilor miraculoase. Tratamentele de succes au la bază o bună echipă de profesioniști, materiale și tehnici de bună calitate și conștientizarea și urmarea de către pacient a instrucțiunilor medicale.
Parodontologia oferă numeroase soluții și în sfera chirurgicală dar și în sfera esteticii, retracția gingivală sau sângerările gingivale fiind cauze principale pentru care pacienții caută un tratament.