Barbu Delavrancea, Scoala Gimnaziala Nr.73 - Bucuresti
Mahalaua Lucaci îsi trage numele de la biserica Lucaci, numita asa dupa numele ctitorului sau, un urmas al banului Lucaci (informatii culese din Hrisovul lui Dan Voda de Ia 1424) sau dupa numele vreunui negustor bogat – Lucaci- asa cum afirma G. Ionescu Gion în „Istoria Bucurestilor” la pag.199. Mahalaua Lucaci este pomenita si în „Documentele Hurmuzachi”, cu ocazia venirii lui Stefan Batori ca sa-l sprijine la domnie pe Vlad Tepes si care se afla pe locurile înalte ale mahalalei Lucaci – aceasta cam prin noiembrie 1476.
Mahalaua Lucaci a mai purtat si numele de „Mahalaua Totescului” dupa numele vreunui proprietar – fapt aflat tot din „Istoria Bucurestilor” a lui Ionescu Gion, precum si faptul ca în 1847 un incendiu a pârjolit aceasta mahala – incendiu de care pomeneste si scriitorul Anton Pann. Atunci au ars biserica, strazile Lucaci si Udricani (strada vecina cu Lucaci).
Scoala Gimnaziala „Barbu Delavrancea”, situata pe Str. Matei Basarab nr. 28-30, este cunoscuta si sub numele de „Scoala Lucaci”. Existenta „Scolii Lucaci” se pare ca dateaza din anul 1839 asa cum se arata în „Istoria Scoalelor” a lui V. A. Ureche, care vorbeste despre o scoala particulara de fete în Mahalaua Lucaci.
La 17 Noiembrie 1859 scoala îsi deschide portile, datorita ctitorului ei Bibescu Basarab Brâncoveanu, care ceruse Eforiei Scoalelor înfiintarea de scoli în toate orasele de resedinta judeteana. Ea se numea „Scoala gratuita Asezamintele Brâncovenesti din suburbia Mântuleasa” (din cauza unui incendiu din 1847 care a distrus Mahalaua Lucaci, scoala n-a luat fiinta pe locul pe care se afla azi).
În anul scolar 1860-1861 se muta în suburbia Udricani si se numeste „Scoala gratuita de fete a Asezamintelor Brâncovenesti nr. 3 din suburbia Udricani”.
În anul scolar 1862-1863, prin Ordinul Ministerului Cultelor si Instructiunilor Publice nr. 15531, scoala trece pe seama statului si se numeste „Externatul de fete nr. 3 de Negru”.
În anul scolar 1863-1864 devine „Scoala de fete nr. 6 – suburbia de Negru” l-a care se adauga si o sucursala de baieti ceruta si obtinuta de institutorul Spiridon Danielescu si apare Scoala de baieti nr. 2 Lucaci, functionând deci doua corpuri de scoala separate – de fete si de baieti – astfel ca în anii scolari 1951-1959 când era directoare d-na prof. Sarah Berta, exista „Scoala nr. 2 Lucaci baieti” si „Scoala nr. 2 Lucaci fete”.
În anul 1956 scoala devine scoala mixta si se numeste Scoala generala nr. 73, iar în anul 1959 primeste si numele de Barbu Stefanescu Delavrancea.