Situata pe Soseaua Colentina, în imediata apropiere a râului cu acelasi nume, înainte de intersectia cu Soseaua Fundeni, Scoala cu clasele I-VIII nr. 39 are o istorie care coincide, în mare masura, cu istoria învatamântului românesc în limba româna.

Ideea unui învatamânt public si general s-a nascut la noi în prima jumatate a secolului al XIX-lea. Interesul pentru scolile orasenesti în Tara Româneasca si în Moldova a aparut odata cu Regulamentele organice (1831-1832) ce prevedeau: ”Sa se înfiinteze scoala începatoare pentru ambele sexe de prin capitalele de judete”. Cu acest prilej se înfiinteaza si o institutie care sa se îngrijeasca de deschiderea scolilor în orasele resedinta de judet – ”Eforia scoalelor”, condusa pâna în 1848 de Petrache Poenaru (1799-1875).

”Începând cu anul 1838, cântaretii de pe lânga bisericile din sate au dreptul de a primi, pe tot anul, din magazia de rezerva a statului, câte doua chile de bucate si câte doi lei pe an de fiecare enorias satean, cu îndatorirea d-a învata copiii satului carte si cântari.”  Primele scoli satesti functionau numai iarna, spre a da posibilitatea copiilor ca, în restul timpului, sa-si ajute parintii la lucrarea câmpului. Reforma învatamântului din 1864 instituia instructiunea obligatorie pentru toti copiii de ambele sexe, între 8 si 12 ani. Ulterior, pe baza Legii asupra instructiunii din 5 dec. 1864, din nevoia îmbunatatirii scolilor primare rurale, s-a hotarât înfiintarea unor scoli superioare denumite scoale comunale rurale de model.

Scoala Generala Nr. 39 din Bucuresti a functionat initial ca scoala sateasca (anul înfiintarii – 1838), iar din anul 1868 ca scoala comunala de model. Trebuie mentionat ca, în perioada 1848-1857 scoala nu a functionat, în acest timp deteriorându-se si localul. Amintim doar faptul ca, la 20 de ani de la începuturile învatamântului românesc, aici în Colentina, lua fiinta o scoala care avea sa parcurga drumul greu de la chinurile nasterii pâna la asezarea temeliilor solide ale învatamîntului modern – racordat la tehnologiile actuale. Afirmatia poate parea hazardata, daca nu chiar fara acoperire, numai ca cifrele pe care le vom produce, cu glasul la rece, speram sa fie convingatoare:

• 694 elevi în anul scolar 1952-1953;
• 51 de clase si 1548 de elevi în anul scolar 1968 (cand s-a sarbatorit împlinirea a 130 de ani de la înfiintare);
• 1649 elevi în anul scolar 1976-1977, anul premergator cutremurului;
• Numarul elevilor a fost în continua crestere pâna în anul scolar 1989 -1990, când s-a cifrat la 2940 elevi;

Cresterea continua a numarului de elevi si de clase s-a datorat, în primul rând, calitatii corpului profesoral. Profesorii si învatatorii de înalta pregatire profesionala si cu tinuta morala ireprosabila au contribuit la cresterea prestigiului scolii. Personalitatea scolii s-a conturat treptat, mai ales prin performanta elevilor. De-a lungul anilor, Scoala 39 a furnizat inteligenta tuturor liceelor de prestigiu din Capitala. Astfel. „batrâna doamna din Colentina” si-a creat o veritabila aura, impunându-se ca una dintre cele mai solide institutii de învatamânt.