Scoala Gimnaziala Nr. 156 - Bucuresti

Scurt istoric

În anul 1884, ia fiinta scoala primara din comuna Militari, pentru copiii ostasilor care au luptat în razboiul de independenta. Scoala functiona în locuinta unui om din comuna Militari. În anul 1893, scoala are un nou local cu doua încaperi si un cadru didactic.

În anul 1928, din initiativa câtorva oameni, cu dragoste de scoala, sprijiniti de cadre didactice si de revizorul scolar al Capitalei, s-a format un comitet de initiativa pentru construirea unui nou local de scoala. Ca urmare a activitatii desfasurate de acest comitet lucrarile la noul local al scolii încep în anul 1929. Datorita crizei economice dintre anii 1929-1933 lucrarile se sisteaza în 1930 si se reiau în 1933. Noul local al scolii este terminat în 1937. Scoala construita la initiativa comunitatii si cu bunavointa autoritatilor este înzestrata cu mobilier nou cu o sala de festivitati o curte pavata si o gradina care devine o gradina model.

Prin decizia nr. 347085/1945 al Ministerului Educatiei Nationale, ia fiinta gimnaziul unic C. Dobrogeanu Gherea, în localul scolii pe strada (de azi) „Dealul Tugulea Nr.- 35″. Din 1946 se începe construirea unui nou local, care se va da în folosinta în 1948(azi Gradinita nr. 250). La început va functiona în cadrul acestui local Liceul de baieti care la 31.10.1948 se va unii cu liceul de fete din vechiul local al scolii si se va forma Liceul mixt nr.11.

În primavara anului 1959, prin decizia nr. 57 a Ministerului Educatiei din 18.03.1959, Liceul mixt nr.11 ia denumirea de Liceul „Tudor Vladimirescu”.

În iulie 1959, Liceul Tudor Vladimirescu se muta în localul nou de pe strada Armata Poporului, iar în str. Dealul Tugulea Nr 35 în cladirea veche ramâne Scoala Generala Nr.156, iar în cladirea noua va functiona Gradinita Nr. 250 În anul 1972, lânga cladirea veche se va da în folosinta un nou local. Scoala a fost reabilitata prin programul de Finantare a Bancii Europene de Investitie (B.E.I) în perioada 2010 – 2012.

Desi a purtat denumirea de Scoala cu clasele I-VIII Nr. 156 pâna în anul 2012, astazi Scoala Gimnaziala Nr. 156 are trei localuri cel din 1893, cel din 1937 si cel din 1972. Dintre acestea scoala are în administrare si folosinta localul din 1937 si cel din 1972. Localul din 1893 a fost scos din folosinta scolii de Primaria sectorului 6 din anul 2002, fiind acordat Asociatiei Veteranilor de Razboi sector 6.