Rosetti Dent- clinica stomatologica - Bucuresti
Protetica dentară se ocupă cu restaurarea morfo-funcțională și estetică a aparatului dento-maxilar, prin proteze fixe sau mobile.
Din punct de vedere morfo-funcțional, protetica dentară redă posibilitatea realizării masticației normale și redobândirea vorbirii coerente. Avantajele estetice sunt numeroase, însă cel mai important dintre ele este recăpătarea încrederii în sine.
Protetica dentară fixă are rolul de a înlocui unul sau mai mulți dinți lipsă sau de reconstrucție a unui dinte în urma unor fracturi dentare, tratamente odontale, endodontice sau implanturi dentare.
Tipuri de proteze fixe:
- Coroana dentară – “îmbracă” dintele natural sau implantul dentar având atât rol de protecție cât și estetic
- Fațetele dentare – corectează forma și imperfecțiunile de la nivelul dinților frontali (strungăreață, fisuri și fracturi ale dinților, dinți strâmbi, scurți, inegali, pătați, erodarea smalțului, etc.)
- Proteză fixă pe implanturi – se fixează permanent pe impanturile dentare
- Punțile dentare – se folosesc în edentația parțială (atunci când lipsesc unul sau mai mulți dinți de pe arcadă)
Protetica dentară mobilă are rolul de a înlocui mai mulți dinți cu ajutorul protezelor mobile, a căror rezistență nu permite realizarea de proteze fixe. Protezele mobile sunt o alternativă de reconstrucție orală morfo-funcțională și estetică atunci când nu mai se pot face implanturi dentare.
Tipuri de proteze mobile:
- Proteza dentară parțială – înlocuiește o parte din dinți
- Proteza dentară totală – înlocuiește o întreagă arcadă dentară (fie superioară sau inferioară)
Echipa noastră se ghidează după necesitățile și cerințele fiecărui pacient, așa încât dorim să “croim” împreună produsul care vi se potrivește și vă satisface pe deplin, folosind doar produse mainstream și premium.
-
Str. Comana 3A, Sector 1 Bucuresti
-
contact@dentarium.ro
-
0755 578 662 031 106 43 26
-
Luni - Vineri 9:00-21:00 Sambata - urgenteDuminica - urgente