PRIMA-VET Clinica veterinara

Cosmetica si frizerie

Întreținerea blăniței animalului dvs. este deosebit de importantă, deoarece o blăniță încâlcită poate determina probleme dermatologice grave.

De asemenea, sub ghemotoacele inestetice de blană se pot ascunde atât o piele iritată, cât și numeroși paraziți externi feriți de ochiul exigent al oricărui proprietar.

Noi recomandăm și practicăm, cu foarte bune rezultate, așa numita tunsoare de confort, care scapă animăluțul de povara istovitoare a părului pe timpul verii, cât și proprietarul de strânsul firelor de păr din întreaga locuință.

În plus, astfel se permite depistarea din timp a oricăror probleme de la nivelul pielii.

Cu mici artificii de stil la nivelul membrelor, cozii și capului, companionul dvs. va arăta minunat și va beneficia de confortul asigurat de înlăturarea părului în exces.

Pentru a evita stresul provocat de zgomotul mașinii de tuns sau simpla prezență a foarfecelor și a celorlalte instrumente din jurul animalului, Prima-Vet asigură tunsul cu anestezie inhalatorie sub supravegherea unui medic specialist. Acest lucru permite realizarea manoperelor de frizerie și cosmetică într-un cadru confortabil pentru prietenul dvs. patruped, mai ales dacă este agresiv sau neastâmpărat, evitând astfel posibile accidente și neplăceri ce pot surveni în timpul tunsului.

Experiența ne-a demonstrat că pisicuțele sunt cele mai agresive la tuns, iar cu ajutorul anesteziei inhalatorii, aceasta manoperă se poate realiza foarte ușor, având avantajul unei treziri rapide în primele 5 minute după încheierea cosmetizării. În prețul tunsului sunt incluse vidarea glandelor perianale, curățarea urechiușelor și tăierea gheruțelor.

Curățarea urechilor trebuie să se facă periodic, de către un cadru medical care va examina starea de sănătate a urechii, va tăia/smulge părul intraauricular și va elimina printr-o curățare riguroasă excesul de cerumen și de secreții.

Tendința de scărpinare la nivelul urechilor, scuturările frecvente din cap sau scurgerile colorate la nivelul pavilionului auricular sunt manifestări ce pot demasca o infecție sau o inflamație care necesită consult și tratament specializat.

Tăierea gheruțelor este o operațiune care trebuie realizată periodic deoarece, atunci când lungimea ghearelor depășește nivelul pernuțelor, se pot produce accidente sângeroase prin ruperea lor, care ulterior se pot infecta, determinând chiar tulburări de mers.

Vidarea glandelor perianale trebuie făcuta periodic pentru a evita infecțiile, abcesele sau răspândirea mirosurilor neplăcute în casă, din cauza „autovidării” dată de disconfortul și durerile din zona perianală.