Politrad - Birou traduceri Timisoara

Interpretariat

Interpreţi şi servicii de interpretariat în Timişoara Interpretariat în Timişoara pentru limbile: engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, maghiară, sârbă, olandeză şi rusă.

POLITRAD SRL vă oferă următoarele tipuri de interpretariat în/din principalele limbi europene şi internaţionale:

INTERPRETARIAT SIMULTAN - ÎN CASCĂ

Este cel mai dificil tip de interpretariat şi se foloseşte la conferinţe şi întâlniri la nivel înalt atunci când o parte din participanţi nu vorbesc limba sau limbile oficiale ale conferinţei/întâlnirii (interpretul este dotat cu cască şi microfon iar participanţilor le este transmisă traducerea prin căşti sau boxe, vorbitorul nu se face pauze pentru ca interpretul sau interpreţii să facă traducerea/ interpretarea). De obicei, serviciul de interpretariat simultan în cască este prestat de mai mulţi interpreţi, fiind important ca aceşti interpreţi să stăpânească foarte bine limbile solicitate. Uneori aceştia trebuie aduşi din alte oraşe, costurile pentru client devenind astfel ridicate.

INTERPRETARIAT SIMULTAN - WHISPERING SAU CHOUHOUTAGE

Acest tip de interpretariat se foloseşte la orice gen de întâlniri sau întruniri (interpretul stă în apropierea participanţilor care nu cunosc limba vorbitorului şi face interpretarea cu voce şoptită, pentru a nu deranja restul participanţilor. Nici în acest caz vorbitorul nu face pauze pentru a da timp interpretului sau interpreţilor să facă traducerea/ interpretarea). Ca dificultate nu se deosebeşte foarte mult de interpretariatul simultan în cască, diferenţa constă în faptul că nu se foloseşte nici un fel de aparatură pentru prestarea serviciului.

INTERPRETARIAT CONSECUTIV

Cel mai des întâlnit, se foloseşte în diferite ocazii, de la întâlniri de afaceri la semnarea de documente în faţa notarului. Vorbitorul rosteşte o frază şi acordă un răgaz interpretului să o transpună celorlalţi participanţi în limba vorbită de aceştia.

Pentru întrebări şi informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi telefonic, prin e-mail sau să consultaţi secţiunea FAQ (Frequently Asked Questions) unde puteţi găsi o listă de răspunsuri la cele mai frecvente întrebări legate de serviciile pe care le oferim.

SERVICII DE INTERPRETARIAT ÎN TIMIŞOARA PENTRU URMĂTOARELE LIMBI STRĂINE:

  • interpretariat din engleză în română şi din română în engleză
  • interpretariat din franceză în română şi din română în franceză
  • interpretariat din germană în română şi din română în germană
  • interpretariat din italiană în română şi din română în italiană
  • interpretariat din spaniolă în română şi din română în spaniolă
  • interpretariat din maghiară în română şi din română în maghiară
  • interpretariat din sârbă în română şi din română în sârbă
  • interpretariat din greacă în română şi din română în greacă
  • interpretariat din olandeză în română şi din română în olandeză
  • interpretariat din cehă în română şi din română în cehă
  • interpretariat din rusă în română şi din română în rusă

DORIM UN INTERPRET CARE SĂ NE ÎNSOŢEASCĂ ÎN ALTĂ LOCALITATE DECÂT TIMIŞOARA. ESTE POSIBIL?

Da! Interpreţii noştri fac deplasări în ţară şi străinătate, împreună cu clienţii, pentru diferite ocazii: întâlnire de afaceri, căsătorie, vizită medicală, etc.