Oana Surdescu - Birou Notarial Professio
Etapele succesiunii
Etapa I: Deschiderea succesiunii
Deoarece mostenirea se deschide prin moarte, data deschiderii succesiunii este cea a mortii celui care lasa mostenirea. Dovada mortii se face cu certificatul de deces sau cu o hotarâre judecatoreasca declarativa de moarte ramasa definitiva.
Etapa a II-a: Transmisiunea succesorala sau devolutiunea succesiunii
La moartea unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite mostenitorilor sai legali sau testamentari.
Chiar daca transmiterea patrimoniului celui care decedeaza opereaza din clipa mortii sale, aceasta transmitere nu are caracter definitiv si obligatoriu. Legea reglementeaza ca nimeni nu este obligat sa accepte o mostenire care i se cuvine. Prin urmare, mostenitorul (sau succesibilul) are dreptul sa aleaga între consolidarea titlului de mostenitor prin acceptarea mostenirii si desfiintarea acelui titlu prin renuntarea la mostenire.
În concluzie, mostenitorul are urmatoarele variante de optiune succesorala:
a) sa accepte pur si simplu mostenirea;
b) sa renunte la mostenire.
Etapa a III-a: Împarteala sau partajul succesoral
Partajul sau împarteala este operatiunea juridica care pune capat starii de indiviziune (coproprietate) prin împartirea, în natura sau prin echivalent, a bunurilor aflate în indiviziune si care are ca efect înlocuirea retroactiva a cotei-parti ideale, indivize, asupra acestora, cu drepturi exclusive ale fiecaruia dintre coindivizari asupra anumitor bunuri sau valori determinate în materialitatea lor. Cititi mai multe despre notiunea de partaj, felurile acestuia, obiectul impartelii si cine o poate solicita, in acest articol: Partaj succesoral. Notiune, felurile si obiectul impartelii, capacitatea de exercitiu necesara
Partajul proprietatii mostenite se poate face ambiabil, prin buna întelegere a mostenitorilor (partaj voluntar) sau pe cale judiciara atunci când mostenitorii nu se înteleg asupra partii din mostenire care sa-i revina fiecaruia. Pentru detalii suplimentare, accesati: partajul succesoral voluntar, respectiv partajul judiciar.