Musat & Asociatii - Casa de Avocatura Bucuresti
Numele Musat & Asociatii este sinonim cu excelenta în practica avocaturii de business din România. De-a lungul anilor, printre clientii nostri s-au numarat institutii financiare, companii multinationale, fonduri de investitii, importante societati comerciale publice si private, precum si agentii guvernamentale din România. În egala masura, am oferit consultanta juridica pentru mari companii din SUA si UE care au investit în România, cea mai mare parte dintre ele fiind listate în topul Fortune 500.
Gheorghe Musat a înfiintat Musat & Asociatii în anul 1990, atunci când democratia, dreptul la libera exprimare, economia de piata, formau agenda publica, însa nimeni nu cunostea exact cum arata o societate guvernata de aceste concepte. Având în portofoliu companii straine ce cautau oportunitati de afaceri în tara noastra, am devenit în scurt timp „prima optiune” pentru servicii de asistenta juridica acordate investitorilor în România. Deja la sfârsitul anului 1990, printre clientii firmei se numarau companii precum Société Générale, Rhône-Poulenc (în prezent Sanofi), Ciments Français, Renault, Bouygues, AT&T, American International Group (A.I.G.), Shell sau British Petroleum.
În 1995, când Guvernul României a deschis usile pentru investitorii strategici, casa noastra de avocatura si-a extins portofoliul de clienti straini, devenind partenerul acestora de încredere pe parcursul marilor privatizari. Acest parteneriat s-a consolidat în timp, iar astazi companiile straine reprezinta 80% din portofoliul nostru. Întotdeauna am fost cu un pas înainte în practica avocaturii de business, anticipând nevoile în continua transformare ale clientilor nostri: am propus unghiuri de abordare diferite, am lansat noi arii de practica si am fost implicati în cele mai mari tranzactii de pe piata româneasca.
Am devenit una dintre cele mai respectate case de avocatura din România, la care atât clientii, cât si competitorii, se raporteaza ca la un lider în domeniu. În prezent, oferim asistenta juridica în toate domeniile dreptului afacerilor: fuziuni si achizitii, privatizari, litigii si arbitraj comercial, drept bancar si financiar, energie si resurse naturale, proprietate intelectuala si concurenta, dreptul societatilor comerciale, tehnologia informatiei si comunicatii, dreptul muncii, drept fiscal, piete de capital, imobiliare, dreptul mediului, parteneriate public-privat, sanatate si produse farmaceutice, insolventa si reorganizari judiciare, transport maritim si aviatie, asigurari.
În relatia cu clientii nostri, indiferent de caz, actionam conform principiilor noastre de afaceri: calitate, integritate si responsabilitate. Experienta noastra de peste un sfert de secol si valorile solide dupa care ne conducem zi de zi sunt garantia succesului nostru si al clientilor nostri pentru urmatorii 30 de ani.