Clinica Laurus Medical-Bucuresti
Ce este flebologia?
Flebologia este o ramura a medicinei care se ocupa cu diagnosticarea si tratamentul afectiunilor sistemului venos. Flebologia s-a dezvoltat pentru a permite medicilor tratarea afectiunilor venoase si sa-si imparta cunostintele si experienta clinica, in ciuda faptului ca sunt specializati in alte domenii medicale, precum dermatologia, chirurgia vasculara, hematologie sau medicina generala. Tehnicile de diagnosticare folosite includ istoricul medical al pacientului, examinarea medicala, tehnicile de vizualizare a venelor si anumite teste specifice de laborator.
In sistemul circulator, venele sunt vase de sange care transporta sangele spre inima. Majoritatea venelor transporta sange neoxigenat de la tesuturi spre inima; exceptie fac venele ombilicale si pulmonare, care transporta sange oxigenat spre inima. Venele difera de artere prin structura si functii; de exemplu, arterele au o tunica musculara mai dezvoltata decat venele; venele sunt de obicei situate mai superficial si contin valve pentru a ajuta transportul sangelui spre inima, in timp ce arterele transporta sange dinspre inima in restul corpului.
Ce sunt varicele?
Varicele sunt dilatatii ale sistemului venos superficial de la nivelul membrelor inferioare ce apar turgescente sub piele, de culoare albastruie, in special pe fata interna a piciorului si cea posterioara a gambelor. Din cauza faptului ca sangele venos nu poate fi drenat corespunzator si stagneaza in aceste vene, cu timpul apar simptome suparatoare ca durere, senzatie de greutate, umflarea gambelor si chiar modificari ale pielii ca roseata, inflamatie, mergand pana la ulcerul varicos – rana care nu se vindeca niciodata daca nu se iau masuri de tratament.
Cum apar varicele?
Inima pompeaza sange bogat oxigenat si incarcat cu nutrienti in intreg organismul, prin intermediul arterelor. Pe de alta parte venele sunt cele care asigura transportul sangelui care a descarcat oxigenul si nutrientii la tesuturi inapoi catre inima, urmand a fi reoxigenat in plamani dupa detoxifierea lui in ficat.
Propulsorul sangelui venos din jumatatea inferioara a corpului este reprezentat de contractia musculara care impinge sangele in vene impotriva gravitatiei. Iata de ce venele sunt prevazute cu valve unidirectionale care sa impiedice refluxul sangelui asa incat acesta sa poata fi impins in sus de pompa musculara.
Varicele apar cand valvele devin nefunctionale, ele nu mai pot impiedica scurgerea inapoi a sangelui care este pompat cu greutate in sus si ramane mai degraba blocat in venele superficiale, cum sunt cele de la nivelul membrelor inferioare, determinand umflarea acestora si un intreg cortegiu simptomatologic mergand pana la complicatii foarte grave.
Cauzele incriminate in aparitia insuficientei venoase si aparitia de varice sunt, pe langa cele ereditare, familiale, legate de mostenirea unui tesut mai putin elastic in peretii venelor, statul prelungit in picioare, sarcinile multiple si bineinteles obezitatea.
Activitatea profesionala a medicului flebolog consta in tratarea bolii venoase superficiale, mai ales a membrelor inferioare. Afectiunile cel mai des tratate includ varicele si telangiectaziile. Alte afectiuni tratate de flebologi includ tromboza venoasa profunda, tromboflebita superficiala, ulcerele varicoase si malformatiile venoase.
Tratament varice laserTratament varice UGFSUlcer varicosVarice dupa tratament