Jeni Chiriac, Cabinet individual de psihologie Bucuresti
Expertiza psihologică este un demers independent, profesional, util instantei judecătorești, prin care se realizează o evaluare psihologică specializată a persoanelor angrenate în demersul judiciar, la cererea instantei judecatoresti sau a partilor.
Expertiza psihologică judiciară poate contribui la diminuarea riscului unei erori judiciare în calificarea și interpretarea acţiunilor și motivațiilor autorilor, pentru aprecierea reală a comportamentului impus de o situaţie emoțională dificilă, în raport cu personalitatea autorilor, de neconştientizarea motivului şi caracterului faptelor săvârşite. De asemenea, expertiza psihologica judiciara poate servi demersului terapeutic, in restructurarea si remodelarea identitatii infractorilor.
Expertiza psihologică judiciară poate constitui un instrument de investigație util organelor de urmărire penală dar și instanțelor de judecată, pentru cercetarea problemelor specifice cu conţinut psihologic, esențiale pentru soluționarea cauzelor penale sau civile, capabilă să ofere concluzii obiective, esențiale pentru analiza dosarului cauzei.
Experții psihologi judiciari realizează expertize psihologice la solicitarea organelor de urmărire penală, în special a Poliției, dar pot fi angajați și de către părți ca experți, în vederea construirii apărării cauzei.
Expertiza psihologică judiciară are ca activități principale, următoarele:
a) evaluarea personalității acuzatului;
b) stabilirea tipologiei infractorului și a victimei;
c) realizarea psihodiagnosticului, la cererea instanței de judecată sau a părților;
d) validarea sincerității mărturiei;
e) realizarea unor propuneri privind reinserția socială;
Experții psihologi judiciari evaluează și situația sau contextul social al acuzatului sau victimei , prin analizarea situației familiale, mediul familial, a psihopatologiei, mediului școlar și profesional, stadiul educației, relațiile cu alții, interesele acestora,etc.
O altă competență a psihologilor judiciari experți a reprezintă stabilirea probabilității ca martorii sau victimele să declare adevărul în mărturiile lor.
Expertiza psihologică în instanță se realizează pe baza unei consultații solicitate de către judecător, din propria sa inițiativă, sau la cererea părților. Consultația constă în indicarea de către consultant din punct de vedere psihologic a următoarelor informații:
a) procedura de investigație, modul de realizare a interviului pentru suspecți și martori;
b) analizarea înregistrărilor video care conțin interogatoriile suspecților;
c) asistența în pregătirea etapelor investigației;
d) asistența în reconstituirea cazului supus judecății.
Expertul psiholog judiciar care realizează această consultație nu utilizează teste psihologice sau metodologii de diagnosticare, acesta fiind solicitat potrivit experienței sale în calitate de expert, singurele cerințe fiind acelea de a fi înregistrat in Registrul Experților și de a avea o experiență relevantă în domeniu (Cirtkova, L., 2004).