Heinerich 1929 -clinica stomatologica-Bucuresti

Implantologie - Implant dentar

Ce este un implant dentar?

Implantul dentar este o piesă din titan, cel mai adesea sub forma unui şurub, care serveşte ca înlocuitor pentru rădăcina unui dinte natural lipsă. Plasarea se face după ce locul extracţiei s-a vindecat sau imediat după extracţie, printr-o intervenţie chirurgicală nu foarte complicată, comparând-o ca agresivitate cu o extracţie. După un timp, necesar integrării în os, implantului i se ataşează o altă piesă metalică numită bont protetic, deasupra căruia medicul poate plasa coroana, puntea sau proteza ce va înlocui dintele sau dinţii lipsă.

In plus, implantele permit înlocuirea dinţilor absenţi fără să se atingă de dinţii dvs. sănătoşi. Contrar punţilor clasice şi protezelor parţiale nu este nevoie să fie afectaţi în vreun fel dinţii vecini.

Implantul este confecţionat din titan, titanul fiind un material biocompatibil, astfel încât osul reuşeşte să-l integreze în interiorul lui prin fenomenul de osteointegrare.

Cine este candidat pentru implant?

In general orice persoană căreia îi lipseşte unul sau mai mulţi dinţi. Principalele limite sunt date de cantitatea şi calitatea osului receptor, poziţia sinusului maxilar sau nervului alveolar-inferior, cauze legate de starea generală a organismului (pacientul este încă în creştere sau suferă de afecţiuni generale cum ar fi diabetul, anumite afecţiuni ale sângelui, etc.).

De aceea, înaintea de plasarea implanturilor dentare, medicul specialist poate cere un set de radiografii speciale şi analize de sânge.

Este varsta o problema?

Ocazional, pacienţii mai vârstnici îşi exprimă îngrijorarea că vârsta lor îi poate împiedica să beneficieze pe deplin de implanturile dentare.

Cu toate acestea, sănătatea este un factor mult mai important decât vârsta, şi dacă sunteţi suficient de sănătos pentru a vi se extrage un dinte, probabil că sunteţi destul de sănătos şi pentru a beneficia de un implant dentar.

Tratamentul cu implanturi poate fi contraindicat în cazul anumitor boli cronice. Specialiştii noştri vor determina dacă sunteţi sau nu un candidat pentru implanturi dentare, după o evaluare atentă a tuturor testelor şi istoricului dumneavoastră dentar.

Care sunt etapele de tratament si cat dureaza?

După testele de care vorbeam se începe intervenţia de plasare a implantului.

După ce acesta este inserat în os, se acoperă cu gingie, iar pacientul nu simte în afara firelor de sutură nimic în plus. Un disconfort moderat poate apărea după aproximativ 3 ore, atunci când anestezia încetează să-şi mai facă efectul. Această intervenţie durează aproximativ o oră, poate un timp mai îndelungat dacă este plasat un număr mai mare de implanturi.

Urmează perioada de vindecare, aşa numita perioadă de osteointegrare, care este de 3 până la 6 luni.

Apoi este ataşat bontul protetic. Din acest moment protezarea prin coroane, punţi sau proteze mai necesită câteva şedinţe, deci câteva zile.

De reţinut este că fiecare pacient reprezintă un caz unic şi de aceea este dificil de menţionat un timp anume.

Este dureroasa interventia?

Aplicarea implantelor se realizează sub anestezie locală şi nu veţi simţi nimic în tot acest timp.

Regiunea în care s-a intervenit poate fi edematiată (umflată) câteva zile după, iar durerile de intensitate redusă care ar putea să apară se remit de cele mai multe ori cu antalgice uşoare.

De reţinut este că fiecare pacient reprezintă un caz unic şi de aceea este dificil de menţionat un timp anume