Dimitrie Paciurea, Liceu Vocational Artistic - Bucuresti
În cadrul atelierului de specialitate Grafica accentul se pune pe o serie de teme specifice graficii care au la baza tehnicile desenului, dar si gravurii. Aici elevii vor deprinde tehnici ca laviul sau penita si vor învata tehnici de imprimare de baza, cum ar fi tiparul înalt. Pe lânga rezolvarea acestor teme, pentru o aliniere a procesului educational cu zona aplicativa si comerciala a graficii, atelierul propune si o serie de teme prin care elevii vor deprinde concepte si principiile de compozitie ale unui afis, logo, ale unei litere tipografice sau coperte de carte, sau ale unui ambalaj de produs.
Din cei doi ani de studiu, ultimul an se finalizeaza, optional, cu un proiect de specializare format dintr-o tema mai complexa pe care elevii o vor dezvolta pe parcursul întregului an scolar. Proiectul are în vedere specializarea în domeniul graficii aplicative si comerciale. Certificatul de specializare pe care elevii îl vor primi în urma sustinerii proiectului este un act care confirma pregatirea profesionala dobândita pe întreaga durata a studiilor, pe baza lui absolventii putând lucra într-o tipografie, redactie, editura, sau alte zone de cerinte ale pietei specifice graficii publicitare.