Expirat Halele Carol, Club de noapte - Bucuresti
Expirat, loc cunoscut si sub numele de Halele Carol, este un relativ nou spatiu boem, neconventional, non-conformist din Bucuresti. Din ce am sesizat, Expirat face parte dintr-un proiect de reconversie a vechilor spatii industriale cu valoare istorica a Fabricii Hesper de vizavi de Autogara Filaret.
Zona in care se afla Expirat este una extrem de circulata in timpul zilei, chiar aglomerata, dat fiind faptul ca pe partea opusa a strazii se afla Autogara Filaret. Asadar, zona nu este una ultra-centrala, insa nu putem s-o numim sub nicio forma nici periferica.
Expirat se afla, dupa cum deja am mentionat, in spatiile Fabricii Hesper, si au o sala foarte mare (hala compresoarelor), dar si o terasa amenajata foarte interesant, in latura dinspre Parcul Carol.
Ambianta de la Expirat este intr-adevar boema, relaxanta, insa cu pulsatii urbane, usor cosmopolite, cu aer curat, muzica buna, verdeata, terase etajate cu privelisti panoramice etc.
Terasa de la Expirat are un mobilier clasic din lemn, nimic foarte iesit din comun sau prea spectaculos in fara spatiilor terasate e la etaj, care ofera privelisti spectaculoase. La interior hala este simplu amenajata, nu exista mese ori scaune, ci doar un bar. Cred ca acolo se fac mai mult evenimente (concerte, spectacole etc.), pentru ca era inchisa publicului cand am trecut eu pe acolo.
Designul de la Expirat este interesant, cu mult fier sudat, tipic industrial, dar cozy si urban. Pe terasa de la Expirat cred ca incap in jur de 200 de persoane, in timp ce in interior cred ca chiar si mai mult de 200, poate spre 300 de locuri, insa in picioare. Pentru acest lucru, Expirat este un spatiu boem, gazduind la comun un numar foarte mare de persoane, chiar persoane necunoscute.
Muzica de la Expirat este una contemporana, cu beat urban, cu un vibe tanar sau chiar jazz. In orice caz este o muzica elevata, distincta si bine aleasa.
Meniul de la Expirat este scurt pentru mancare. Practic, sunt 5-6 optiuni (burger, sandwich, carnati, nachos), precum si o gama generala de bauturi: bere, sucuri, cafea, vin, cocktails, shots etc. O portie de mancare este in jur de 20 de lei, in timp ce o bautura costa cam 20-25 lei.
Stafful este tanar si e alcatuit din baieti cu varste intre 25 si 30 de ani. Cu totii au tricouri negre cu brandul Expirat, iar in rest au haine casual (blugi, tenisi etc.). De aceea, nu se prea aseamana cu clientii, dar si pentru faptul ca servesc la mese.
In general, atitudinea staffului este neutra, nu sunt nici foarte prietenosi, dar nici foarte strici sau „cu eticheta”.
Cand am trecut eu pe la Expirat cred ca erau in jur de 60-70 de persoane, toate la terasa, de vreme ce interiorul se deschide doar pentru evenimente, dupa cum am spus si mai sus.
Clientii de la Expirat au intre 18-20 si 35-40 de ani, deopotriva barbati si femei, si nu au mai mult de 5-7 ani diferenta membrii aceluiasi grup.
In general, la Expirat veti intalni corporatisti, studenti sau oameni din clasa medie, cu venituri medii sau medii spre mari, imbracati casual-urban, dar classy, hipsteresc chiar! Adica usor neconventional, in sensul ca poarta haine mai putin intalnite, combinatii unice, ori culori mai aparte!
Cei care vin la Expirat discuta intre ei, gesticuleaza, fumeaza si au interese comune. Vin aici pentru socializare si pentru a fi impreuna si a petrece cu prietenii lor, insa nu pare ca discuta subiecte foarte profunde!
Consumul este mic la Expirat. Mai toti cei prezenti au in fata cate o bautura si in foarte putine cazuri vezi pe cineva care si mananca.
Per ansamblu, clientela de la Expirat este destul de distincta fata de alte locatii. Daca ar fi sa o aseman cu o alta clientela, atunci Ai Sushi Bar cred ca ar fi exemplul cel mai bun.
La Expirat veti regasi grupuri mici de oameni (in general 4-6 persoane) si rar cred ca veti intalni relatii intre persoane din grupuri diferite. Cand am fost eu acolo nu am intalnit pe nimeni sa se cunoasca cu oameni din alt grup, dar cine stie?!
Categoria dominanta de boemi de la Expirat pare a fi a preboemilor, dar si a hipsterilor si rockerilor. Pe langa acestia veti intalni si public mainstream, care doreste sa se bucure de o atmosfera interesanta si cu mult caracter.
Cei care ajung la Expirat cred ca vin pe jos (mai rar cu bicicleta) ori cu masinile. Per total, Expirat este un loc boem al Bucurestiului, din relativ putinele locuri boeme din aceasta zona a orasului (Fabrica si Teahouse 5 sunt celelalte locuri boeme din zona). (Daniel Catoi – iulie 2018)