DR. SORIN PARASCA
Doctorul Sorin Parasca a terminat Facultatea de Medicina a Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila Bucuresti in 1992. In urma examenului de internat a devenit intern de obstetrica-ginecologie timp de un an. In 1993 a intrat prin examenul de rezidentiat in specialitatea de chirurgie plastica si reparatorie (mai tarziu numita chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva). Timp de 5 ani s-a specializat in acest domeniu medical in cea mai mare clinica din tara, la Spitalul Clinic de Urgenta de Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri din Bucuresti, devenind specialist in 1999.
Din acest an devine asistent universitar la catedra de specialitate din cadrul UMF Carol Davila Bucuresti, desfasurandu-si activitatea clinica in spitalul in care s-a instruit, initial ca medic specialist, apoi ca medic primar. Intre 2004 si 2006 a fost director adjunct medical al aceluiasi spital.
Inca de la inceputul carierei de medic specialist a desfasurat o activitate constanta in domeniul chirurgiei estetice, initial in cadrul spitalului si apoi (de circa 5 ani) si in practica privata in Clinica de Chirurgie Ambulatorie MEDSPORT, Bucuresti.Este coautor la numeroase articole in revistele de specialitate si la numeroase congrese medicale. A participat la multiple stagii de pregatire in tara si in strainatate in domeniul chirurgiei plastice si al celei estetice. Este membru in Asociatia Chirurgilor Plasticieni din Romania si Asociatia Romana de Chirugie Bariatrica si Tratament Complex al Obezitatii. Este de asemenea autorul a numeroase articole de popularizare a chirurgiei estetice in reviste destinate publicului larg.