Dentiq Atelier de zambete -clinica stomatologica-Bucuresti
Chirurgie
Extracţia dentară reprezintă îndepărtarea întregului dinte de la nivelul osului maxilarului şi a alveolei. În general, extracţiile dentare simple necesită doar efectuarea unei anestezii locale. Sunt situaţii când dinţii sunt incluşi în os, neerupti (ex.: molari de minte, canini, premolari) a căror extracţie necesită intervenţii chirurgicale mult mai ample.
Rezecţia apicală reprezintă îndepărtarea pe cale chirurgicală a vârfului rădăcinii infectate şi a ţesuturilor periapicale patologice. Este o intervenţie chirurgicală mai complexă ce se efectuează cu anestezie locală şi necesită doar adiţii de os şi membrană în cavitatea osoasă rămasă.În clinica noastră, aceste intervenţii sunt realizate de către chirurgi cu experienţă ce vă garantează calitatea actului medical precum şi lipsa simptomatologiei dureroase.
Parodontologie
În ultima perioadă boala parodontală afectează din ce în ce mai multe persoane, care consideră că nu au probleme cu dinţii, aceştia nefiind afectaţi de carii sau alte afecţiuni vizibile.
Din păcate, este tratată cu superficialitate de cei mai mulţi pacienţi, deşi efectul său este pierderea dinţilor.
Cauza pentru boala parodontală (parodontoză) este exclusiv microbiană, existând în unele cazuri şi predispoziţie genetică, accentuată de factori favorizanţi precum: fumatul, stresul, afecţiuni imunitare, diabet, etc.
Vârsta nu este un factor determinant, pot suferi şi persoanele tinere de boala parodontală.