DentArt Consulting - urgente stomatologice Bucuresti

Aparate dentare

Aparatul ortodontic este utilizat în principal pentru alinierea dintilor în arcadele dentare si este util în urmatoarele situatii:
• boli dentomaxilare;
• dinti înghesuiti sau strâmbi;
• spatii între dinti;
• lipsa sau surplusul de dinti;
• malpozitii si malocluzii.

Un dezavantaj major al dintilor nealiniati corect sau strâmbi  este aspectul inestetic. Dintii care nu sunt aliniati corect sunt mai greu de întretinut si pot fi pierduti în timp din cauza cariilor sau a bolilor parodontale.

Aparatele dentare sunt disponibile într-o gama variata. În general acestea se împart în aparate dentare mecanice, aparate dentare functionale, aparate dentare pasive sau de contentie si aparate dentare fixe.

Aparatele ortodontice mobile realizeaza miscari simple ale dintilor, însa s-au dovedit a nu fi printre solutiile cele mai eficiente. Aparatele dentare fixe sunt atasate de suprafata dintilor si au devenit tot mai sofisticate. Toate acestea functioneaza dupa acelasi principiu: utilizeaza punctul de atasare pentru a realiza miscarea dintelui. Aparatele functionale sunt utilizate pentru corectarea malocluziilor si pot fi mobile sau fixe.

Aparate extraorale sunt dispozitive cu elemente de sprijin pe barbie, frunte sau ceafa care ajuta la tractiunea dintilor. Aparatele de contentie se folosesc dupa finalizarea tratamentului ortodontic si au fost produse pentru a reduce riscul de revenire a dintilor la pozitia anterioara.