Dentaplus-clinica stomatologica- Bucuresti

Extractie dentara

O să mă doară?

Puţine lucruri sperie pacienţii mai mult decât o extracţie de măsea. Cu toate astea, extracţia dentară este, la fel că şi celelalte proceduri stomatologice, una lipsită de durere şi complicaţii, atâta timp cât se va folosi o tehnică corectă de anestezie locală.

Cât durează recuperarea ?

Amplitudinea discomfortului postoperator este direct proporţională cu dificultatea extracţiei. În cazul în care extracţia decurge cu uşurinţă, a două zi pacientul se simte că nou. Există însă şi extracţii mai complicate ( de exeplu extracţie măsea de minte) unde discomfortul poate două-trei zile. În schimb, datorită curei postextractionale cu antibiotice şi antiinflamatoare, discomfortul este complet suportabil, chiar ignorabil.

Ce se înţelege prin chirurgie în medicină dentară?

În ceea ce priveşte medicină dentară, prin chirurgie înţelegem un domeniu extrem de vast care cuprinde intervenţii diverse, de la extracţie de măsea, la rezectii de os şi aditii de biomateriale.

Cine poate realiza o extracţie de măsea?

În funcţie de complexitatea intervenţiei chirurgicale, medicul care efectuează operaţia trebuie să posede diverse specializări şi competenţe. De exemplu, o extracţie de măsea simplă poate fi efectuată de orice medic dentist. Implanturile dentare şi adiţiile de os se realizează de medici cu o competenţă în implantologie orală, în timp ce o rezecţie apicală trebuie efectuată de către un medic specialist în chirurgie orală.