Dent Estet 4 Teens-clinica stomatologica- Bucuresti
Protetica dentară pediatrică se ocupă cu refacerea funcţiilor aparatului stomatognat prin protezarea cu proteze fixe (coroniţe, punţi dentare fixe), semimobile (proteze scheletate, supraproteze) şi proteze mobile. Scopul final este de a reda sau de a oferi pacienţilor echilibrul funcţional şi estetic al dintelui, cât şi confortul psihic.
Scopul principal al tratamentelor dentare restaurative, aşa cum este şi cazul proteticii, este acela de a repara şi de a limita efectele negative ale cariilor asupra dinţilor. De aceea, cu ajutorul medicului dentist şi al tratamentului corect pentru vârsta adolescentului, structura dintelui natural poate fi păstrată şi protejată, poate fi restaurată din punct de vedere estetic şi ajută foarte mult la păstrarea unei igiene dentare bune.
Cea mai comună cauză a pierderii dinţilor de lapte sau permanenţi este caria dentară, ignorată şi lăsată netratată. Pierderea unui dinte, indiferent de natura lui, atrage după sine obiceiuri alimentare neadecvate şi incongruenţa sau înghesuirea dinţilor permanenţi în cavitatea bucală.
TRATAMENTE DENTARE
- PROFILAXIE ?I IGIENĂ DENTARĂ
- TERAPIE
- ENDODON?IE
- CHIRURGIE DENTARĂ
- ORTODON?IE
- PROTETICĂ DENTARĂ PEDIATRICĂ
7 beneficii ale tratamentului protetic (restaurativ)
- Redă funcţia masticatorie
- Îmbunătăţeşte aspectul estetic al danturii
- Ajută la reluarea naturală a funcţiei musculare
- Păstrează şi îmbunătăţeşte pronunţia
- Protejează dintele de atacul cariilor
- Previne dezvoltarea unor obiceiuri orale nesănătoase
- Minimizează apariţia posibilă a unor afecţiuni de ordin psihologic
Tratamentele protetice sunt realizate în urma unei examinări clinice amănunţite şi fac parte dintr-un plan de tratament complet care redă sănătatea şi aspectul frumos al zâmbetului. De asemenea, în toate situa?iile, planul de tratament este însoţit de un plan de prevenţie, pe termen lung.
Factori care influenţează tratamentul restaurativ:
- Statusul dezvoltării/evoluţiei danturii
- Riscul de carii
- Igiena dentară a pacientului
- Gradul de cooperare al pacientului de-a lungul tratamentului
Ce presupune tratamentul protetic?
Conform recomandărilor Asociaţiei Americane de Stomatologie Pediatrică, în situaţiile în care dintele unui copil, adolescent, a fost afectat pe o suprafaţă mai mare de o carie dentară, a fost fracturat, spart sau deteriorat în urma unui traumatism, ori a fost efectuat un tratament endodontic (scoaterea nervului şi obturarea canalelor), pentru a salva dintele, medicii dentişti apelează la coroanele dentare pentru restaurarea dintelui şi a funcţionalităţilor acestuia (masticaţia corectă, corectarea muşchilor etc.).
Coroanele dentare se pot aplica atât pe dinţi definitivi cât şi temporari şi pot fi realizate în laboratorul de tehnică dentară de către un technician dentar sau pot fi prefabricate în cazul aplicării lor la nivelul dinţilor de lapte.
Coroanele dentare ce se aplică la nivelul dinţilor temporari sunt, în general, de diferite mărimi, astfel încât să poată fi aleasă cea potrivită dintelui pacientului. Acestea sunt realizate fie din metal, sau pot avea o structură metalică cu faţete de ceramică, sau din metal cu faţete din răşini compozite sau acrilice, faţete ce pot avea culoarea dintelui natural. Mai nou, pentru dinţii temporari, au apărut coroane prefabricate din zirconiu.
În cazul copiilor care au toţi dinţii permanenţi, medicul poate folosi coroane dentare din zirconiu, total ceramic sau din răşini compozite (jacket), metalo-ceramice, faţete ceramice pentru o restaurare estetică mai exactă cu aspectul natural al dintelui.
De asemenea, şi la copiii cu dinţi de lapte pot fi aplicate coroanele dentare, într-o singură şedinţă la cabinetul medicului dentist pediatru. Chiar dacă dentiţia temporară va fi înlocuită de cea permanentă, este foarte important ca dinţii să nu se piardă mult prea devreme.
Astfel, coroanele dentare ajută la păstrarea ?i menţinerea sănătăţii rădăcinii dentare (fundaţiei naturale a danturii), la asigurarea funcţiei fonatice şi masticatorii corecte, cu toate procesele derivate acestora.
Un alt beneficiu al coroanelor dentare îl reprezintă faptul că sunt foarte rezistente şi se păstrează pe o perioadă destul de lungă de timp, mai ales dacă adolescentul sau copilul are o igienă orală adecvată (se spală de minim 2 ori pe zi şi foloseşte aţă dentară).