CABINET CHIRURGIE ESTETICA Dr. Brezeanu Cristina
"BOTOXUL" …Solutia ideala pentru ridurile de expresie
Primele semne care tradeaza "trecerea timpului" sunt ridurile de expresie, . Acestea apar de regula in treimea superioara a fetei, concretizandu-se sub forma de riduri fine care apar in cursul miscarilor de mimica, si care cu timpul se adancesc si devin permanente (adica devin vizibile si in repaus). Astfel de riduri de expresie, sunt:
- Ridurile glabelare, localizate la radacina nasului si care apar atunci cand ne incruntam. Odata ce se formeaza si devin permanente, aceste riduri dau fetei un aspect morocanos, incruntat, obosit.
- Ridurile frontale, se formeaza deasemenea in cursul miscarilor de mimica. Acestea pot fi numeroase, dispuse orizontal pe frunte.
- In fine, cel mai bun exemplu de riduri de expresie, il constituie ridurile localizate la coltul extern al ochilor, cunoscute sub denumirea de "laba de gasca". Acestea se formeaza in cursul miscarilor de mimica faciala, si devin permanente in scurt timp, deoarece la acest nivel pielea este foarte subtire. Uneori pot deveni foarte adanci, chiar in cazul persoanelor tinere, mai ales in cazul pesoanelor cu o mimica faciala foarte expresiva.
- Mai pot sa apara riduri dispuse in jurul buzelor sau in cazul persoanelor foarte expresive, apar riduri lungi pe nas sau pe obraz.
Trecerea timpului, si degradarea lenta a tegumentelor faciale, sub actiunea factorilor externi (precum machiajul zilnic, expunerile la soare sau solar,fumat, oboseala, cure de slabire repetate), vor determina adancirea acestor riduri de expresie, generand un aspect de facies obosit, morocanos, imbatranit.
O solutie, rapida, eficienta si sigura pentru a scapa de riduri, o reprezinta tratamentul cu Botox.
Ce este Botoxul?
Toxina botulinica de tip A, este de fapt o proteina naturala produsa de bacteria clostridium botulinum, purificata si moderata astfel incat sa poata fi folosita in siguranta, in scop medical. Se foloseste de peste 30 de ani, pentru tratamentul unor afectiuni precum blefarospasm, torticolis sau spasme faciale. Cu timpul, utilizarea lui s-a largit catre sfera procedurilor cosmetice, devenind in ultimii ani, un tratament extrem de popular al ridurilor de expresie. La ora actuala reprezinta cea mai simpla si cea mai eficienta arma de care dispunem in lupta cu ridurile.
Produsul se injecteaza profund in muschii raspunzatori de aparitia ridurilor, blocandu-se astfel transmiterea impulsurilor nervoase catre acesti muschi. Muschii injectati se relaxeaza, iar tegumentele supraiacente acestora se vor netezi, in timp ce muschii netratati vor continua sa se contracte normal, pastrandu-se astfel o mimica expresiva. Prin urmare efectul este strict localizat , astfel incat utilizarea acestui tratament in mod corect, nu va genera un facies inexpresiv.
Dupa injectare, efectul incepe sa apara dupa 24-48 ore, si se instaleaza complet dupa circa 7-10 zile. Acesta poate fi influentat de dilutia si doza folosita, zona injectata, precum si de particularitatile individiale ale fiecarei persoane (toleranta individuala, calitatea si grosimea tegumentelor, precum si aspectul si profunzimea ridurilor tratate).
Efectul se pastreaza pentru o perioada de aproximativ 6 luni, motiv pentru care se recomanda repetarea tratamentului de doua ori pe an. Astfel miscarile care genereaza aparitia ridurilor, vor fi "uitate" iar tegumentele vor ramane netede. In cazul unui tratament constant , efectul se va mentine din ce in ce mai mult, iar rezultatul va fi tot mai bun. Tratamentul poate fi interupt, fara alte efecte secundare, decat reaparitia ridurilor.
Detalii despre procedeul terapeutic.
Tratamentul este simplu si sigur. Dupa o evaluare atenta, se va stabili un plan terapeutic individual, marcandu-se punctele ce urmeaza a fi injectate. Botoxul se introduce intramuscular, cu un ac foarte fin. Nu este necesara anestezie, dar uneori putem folosi anestezie de contact prin aplicarea unei crème cu efect anestezic local). Procedeul se adreseaza in general ridurilor de expresie localizate in 1/3 superioara a fetei. Putem trata cu succes:
- ridurile transversale de la nivelul fruntii (muschiul frontal)
- ridurile de la coltul extern al ochiului care formeaza asa numita "laba de gasca" (muschiul orbicular)
- riduri verticale si orizontale dintre sprancene si la radacina nasului (muschiul procerus si muschiul corrugator)
- zona cervicala (muschiul platysma)
Tratamentul dureaza cca 20 minute, si nu necesita internare. Va puteti relua activitatea imediat dupa injectare. Nu exista efecte secundare semnificative. Pot sa apara o serie de accidente, in cazul in care produsul este folosit incorect. Deasemenea sunt descrise cazuri de rezistenta la tratament.
Recomandari dupa tratamentul cu Botox
Dupa injectare va puteti desfasura activitatea in mod obisnuit. Timp de 48 de ore este contraindicat sa va expuneti la soare, solar, sa mergeti la sauna sau sa masati zona injectata. Deasemenea se recomanda sa nu va intindeti circa 4 ore dupa injectare. Pentru a evita aparitia echimozelor, dupa injectare este utila aPlicarea unor comprese reci sau pungi de gheata pe zonele tratate.
Indicatii si contraindicatii
Tratamentul ridurilor cu Botox, este un procedeu cosmetic simplu si deosebit de eficient care ofera satisfactii mari pacientilor. Este deasemenea un procedeu sigur, in conditiile in care este practicat de un medic estetician cu experienta. Atat dozele cat si numarul si localizarea punctelor ce urmeaza a fi injectate, vor fi stabilite in mod individual pentru fiecare pacient, in functie de particularitatile individuale ale fiecarui caz in parte.
Rezultatul este spectaculos si se mentine aproximativ 4-6 luni. Cu cat veti incepe acest tratament mai devreme, cu atat rezultatul va fi mai bun. In cazul pacientilor cu riduri adanci, rezultatul poate fi doar partial.
Botoxul poate fin injectat si la nivelul axilei sau palmelor, inlaturand transpiratia. Ca atare este foarte eficient in sezonul estival, sau in cazul persoanelor care transpira excesiv la nivelul palmelor.
Deasemenea, cu ajutorul toxinei botulinice, putem realiza un lifting nechirurgical al spracenelor, in cazul in care se doreste acest lucru. Tratamentul este contraindicat in urmatoarele cazuri:
- persoane alergice la una dintre componentele utilizate in prepararea toxinei (albumina)
- afectiuni ce determina scaderea generala a fortei musculare (miastenia gravis)
- sarcina si perioada de alaptare
- persoane aflate sub tratament cu medicamente anti-inflamatorii sau anticoagulante (Toxina Botulinica se poate injecta la cateva zile dupa incetarea tratamentului)
- prezenta unor infectii la nivelul punctelor ce urmeaza a fi injectate
Concluzii:
Tratamentul cu botox este simplu si sigur atata timp cat este facut de un medic estetician experimentat. Se poate folosi si in combinatie cu alte proceduri nechirurgicale, precum fillere (acid hialuronic, colagen), peeling chimic sau mezoterapie, obtinandu-se efecte spectaculoase, FARA BISTURIU. Doar printr-o consultatie, puteti afla daca sunteti candidata potrivita pentru astfel de tratament.
Va asteptam.