Onco Vet-clinica veterinara -Bucuresti

Laborator analize

Clinica noastra este dotata cu un laborator analize veterinare, ceea ne permite sa examinam si sa avem rezultatul in aceeasi zi pentru diverse probe de sange, urina, par, piele sau diferite formatiuni (tumori, inflamatii etc.). Astfel, putem pune un diagnostic rapid, ceea ce ne permite sa aplicam tratamentele corespunzatoare cat mai repede.

*Anumite probe, cum sunt cele pentru analize endocrinologice, histopatologice sau diferite culturi se trimit catre laboratoare specializate, iar marea majoritate a rezultatelor revin in maxim o saptamana.

Laboratorul nostru este dotat cu un microscop de ultima generatie cu ajutorul caruia putem examina microorganisme precum:

Malassezia (responsabila de diferite afectiuni dermatologice sau auriculare),

Babesia (parazit transmis de capuse care distruge globulele rosii, provocand anemie si chiar moarte),

Microfilarii (paraziti transmisi de tantari care in stadiul de adulti se localizeaza in cord si in arterele pulmonare, fiind cunoscuti sub denumira de Dirofilarii),

diferiti Dermatofiti (responsabili de micoze ale pielii),

agentii raiei (Sarcoptes, Demodex, Otodectes etc),

Leptospira (zoonoza – transmisa in special de rozatoare, dar si de cainii infestati, care se manifesta prin insuficenta renala, hepatica si hemoragii pulmonare),

Borrelia – boala Lyme (bacterie transmisa tot de capuse, inclusiv la om; la caini determina inflamatia articulatiilor, respectiv schiopatura si afectiuni renale, iar la om manifestari neurologice grave)

 

In clinica noastra NU se fac analize pentru depistarea Trichinella Spiralis – parazitul care provoaca boala trichineloza (trichinoza).