Tiovet - Clinica veterinara Bucuresti
Cunoastem foarte bine importanta analizelor de laborator si in acest sens am considerat ca achizitionarea celor mai performante echipamente este o necesitate.
Aparatul de hematologie Horiba-Abx Vet Abc.
Nou introdusa in medicina veterinara romaneasca examinarea hematologica este o metoda de diagnostic vitala pentru sanatatea animalului dvs preferat . O hemoleucograma (CBC) este este un test sanguin folosit pentru masurarea si evaluarea celulelor circulante sanguine. Testul include numaratoarea celulelor rosii, albe si sta la baza diagnosticarii precise a infectiilor, anemiilor, cancerului (in special leucemia), parazitilor. In unele cazuri , rezultatul hemoleucogramei poate cere veterinarului dvs recomandarea altor teste de diagnostic pentru identificarea exacta a afectiunii.
Aparatul de biochimie Spotchem AZ
ne ofera posibilitatea investigariii in amanuntime a functiilor organelor interne (hepatica , renala, cardiaca, pancreatica, intestinala) precizand cu acuratete modificarile aparute. Acesta analizeaza 22 parametri uzuali.
Analiza de urina este efectuata cu ajutorul aparatului
BAYER CLINITEK 50 acesta analizand 12 parametri.
- Ex micologic si bacteriologic
- Ex coproparazitologic
- Ex sediment urinar
- Urocultura
GLU (Glucoza)
Este produsul finit al metabolismului carbohidratilor si este sursa principala de energie pentru corp. Nivele ridicate se pot întâlni în stres, sindromul Cushing, diabet, afectiuni pancreatice sau în urma administrarii unor medicamente. Nivelele scazute pot sa indice o afectiune hepatica, supradoza de insulina, infectie severa bacteriana, hipotiroidism si maladia Addison. Cateii de talie mica sunt predispusi la hipoglicemie fara a fi cunoscut vreun motiv anume.
BUN (Ureea sanguina)
Este produsul finit principal al metabolismului proteic. Nivelele ridicate se întâlnesc în afectiuni ale rinichilor, deshidratare, soc, alimentatie hiperproteica, ingestia de toxine, pot arata o proasta circulatie sanguina renala si/sau blocaj urinar. Nivelele scazute pot indica afectiuni hepatice sau înfometare.
CRE (Creatinina)
Este produsul finit al metabolismului de fosfocreatina, având importanta în contractiile musculare . Nivelele ridicate pot indica afectiuni ale rinichilor sau insuficienta renala, deshidratare, soc, o alimentatie hiperproteica, ingestie de toxine, o proasta circulatie sanguina renala si/sau blocaj urinar. Nivelele coborâte indica afectiuni hepatice sau lipsa hranei.
Ca (Calciul)
Este un mineral ce se gaseste în tot corpul. El intra în structura oaselor, dintilor si are un rol principal în efectuarea contractiilor musculare. Nivelele ridicate pot sa indice diverse forme de cancer, maladia Addison, excesul de vitamina D sau o disfuntie a paratiroidelor. Nivelele coborâte indica eclampsia, pancreatitele severe , aportul insuficient de calciu, tulburari de absorbtie intestinala, hipovitaminoza D, sindromul Cushing.
T-PRO (Proteina totala)
Este o substanta importanta, prezenta in tot organismul. Nivelele ridicate pot sa indice deshidratarea, anemie, procese inflamatorii, infectii cronice si anumite forme de cancer. Nivelele coborâte indica problemele de absorbtie intestinala, afectiunile hepatice , boala Addison, arsuri severe si pierderile proteice de la nivel renal.
ALB (Albumina)
Este proteina majoritara din corp . Ea este suport pentru vehicularea diverselor substante in sange si mentine in acelasi timp presiunea sanguina. Nivelele ridicate indica deshidratare. Nivelele coborâte indica inflamatia cronica, afectiunile hepatice, renale , subnutritie si pierderea de sange.
T-BIL (Bilirubina)
Este un pigment biliar si este produsul final rezultat din distrugerea globulelor rosii . Nivelele ridicate sunt caracteristice în icter, blocajul cailor biliare, vezicii biliare, afectiunile hepatice si distructia rapida a globulelor rosii. Nivelele coborâte nu au corelatie clinica semnificativa.
T-CHO (Colesterolul)
Are un rol important in sinteza de hormoni . Nivelul ridicat nu are semnificatie clinica atat de importanta precum in medicina umana . Nivelele coborâte indica afectiunile hepatice , subnutritia , afectiunile renale , sindromul Cushing, pancreatite, diabet si hipotiroidism.
TG (Trigliceride)
Au un rol important in stocarea grasimilor si eliberarea acizilor grasi. Nivelele coborâte indica subnutritia sau infometarea.
ALP (Fosfataza alcalina)
Se gaseste in celulele hepatice. Nivelele ridicate pot sa indice blocarea canalelor biliare , Cushing, afectiunile hepatice , anumite forme de cancer sau administrarea unor medicamente ( ex : fenobarbitalul, corticosteroizii). Nivelele coborâte pot indica subnutritia sau infometarea.
AST (Aspartat aminotransferaza)
Este o transaminaza ce se gaseste in ficat, inima, muschii scheletici, rinichi, creier . Nivelele ridicate pot indica afectiunile musculare, afectiunile cardiace, hepatice, ingestia de toxice, inflamatii si diverse afectiuni metabolice. Nivelele coborâte pot indica subnutritia sau infometarea.
ALT (Alanin aminotransferaza)
Este de asemenea importanta în metabolismul azotului si este cel mai adesea asociat cu afectarea hepatica. Nivelele ridicate pot indica afectiunile hepatice ingestia de toxice, boala Cushing si diverse afectiuni metabolice. Nivelele coborâte pot indica subnutritia sau infometarea.
GGT (Gama-glutamil transferaza)
Este de asemenea importanta în metabolismul azotului este gasita înauntrul celulelor hepatice. Nivelele crescute pot sa indice obstructia canalelor biliare , afectarea hepatica, pancreatitele, Cushing si mai poate fi cauzata de nivelele înalte de steroizi prezenti in sange. Nivelele coborâte pot indica subnutritia sau infometarea.
AMY (Amilaza panacreatica)
Este secretata cu rol de a descompune amidonul si glicogenul si are un rol deosebit in digestie . Nivelele ridicate pot indica inflamatia pancreasului, diferite forme de cancer, afectiuni renale , inflamatia prostatei, diabet ketoacidoza si cancerul de ficat. Nivelele coborâte pot indica subnutritia sau infometarea.
CPK (Creatin fosfokinaza)
Este foarte importanta în stocarea energiei necesara pentru contractiile musculare . Nivelele ridicate pot sa indice afectiunile musculare sau traumele chirurgicale, inflamatorii, afectiuni degenerative sau nutritionale . Nivelele coborâte nu sunt clinic semnificative.