Balkan Moving - Mutari locale, nationale si internationale, Bucuresti
Mutarea locuinţei sau a biroului în clădirea vecină se poate transforma pentru unele persoane într-o experienţa de neuitat. Mutarea într-o altă tara, sau intr-o alta parte a globului, reprezintă o adevărata provocare ce poate aduce multe întrebări şi prea puţine răspunsuri. Diferenţele culturale, legislative, vamale, sunt numai câteva dintre problemele ce apar în timpul unei mutări internaţionale. Chiar dacă intenţionaţi să mutaţi toate efectele personale, sau doar o parte din ele, Balkan Moving I.R.S. înţelege importanţa sosirii acestora la destinaţie în aceleaşi condiţii în care au plecat, şi în cel mai scurt timp posibil. Astfel, Balkan Moving I.R.S. va întocmi actele necesare în vederea asigurării efectelor personale ce urmează a fi mutate. > Datorită distanţei mari, pe care trebuie sa o parcurga efectele dumneavoastră personale, precum şi manipulărilor multiple la care vor fi supuse, acestea vor fi protejate cu folie cu bule de aer şi un strat de carton şi încărcate într-un camion sau container special, închis ermetic şi sigilat de catre autoritatile vamale.> Se va întocmi de catre Balkan Moving I.R.S., o listă de inventar a tuturor articolelor ce urmeaza a fi expediate, in trei exemplare, care va fi verificată la încărcarea în camion sau container. Un exemplar al listei de inventar va ramine in posesia dumneavoastra, pentru a putea verifica prezenta tuturor articolelor la descarcarea de la noua resedinta. > La destinaţie, o altă firmă specializată pe mutări, desemnată de noi, se va ocupa de întocmirea formalităţilor vamale cât şi de descărcarea, despachetarea şi aranjarea efectelor dumneavoastră în noua locuinţa. De asemenea, Balkan Moving I.R.S. pune la dispozitie şi serviciul de depozitare, putând depozita bunurile dumneavoastră în orice parte a lumii, până în momentul în care sunteţi pregătit a vă instala în noua locaţie.