Tita & Asociatii - Societate Profesionala de Avocati Bucuresti

Despagubiri accidente rutiere

„SCA Tița și Asociații” vă poate oferi expertiza necesară în obținerea daunelor civile în urma accidentelor rutiere în care ați fost implicați.

În cazul în care ați fost implicat într-un accident rutier produs din vina unei alte persoane, sau chiar din vina conducătorului autoturismului al cărui pasager sunteți, sunteți îndreptățit să solicitați (și să obțineți) despăgubiri, în vederea acoperirii prejudiciului material și moral. Puteți obține despăgubiri chiar și dacă autoturismul implicat în accidentul rutier nu este asigurat cu asigurare RCA, în acest caz despăgubirile fiind plătite de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Printre atributiile principale ale Fondului de Protecție a Victimelor Străzii se numara cea de plata a despagubirilor pentru persoanele care au suferit prejudicii in urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul Romaniei si, in anumite conditii si pe teritoriul altor state, de autovehicule neasigurate sau neidentificate.

Chiar și în situația în care numărul zilelor de îngrijiri medicale este sub limita celor 90 de zile prevăzute în cuprinsul articolui 196 din codul penal, sau în urma evenimentului rutier ați suferit doar prejudicii materiale (avarierea autoturismului dumneavoastră) sunteți îndreptățit să obțineți despăgubiri sau contravaloarea prejudiciului material. De asemenea, conform deciziilor I.C.C.J., puteți obține despăgubiri chiar și în cazul în care v-ați împăcat cu responsabilul de producerea accidentului sau nu ați formulat plângerea penală în termenul necesar

Cu toate acestea, putem asigura asistența, cu profeionalism, a persoanelor pretins a fi vinovate de producerea evenimentului rutier, având obiectiv obținerea unei soluții de clasare, achitare sau reprezentare in instanța pentru obținerea unei soluții juste in raport cu natura cauzei (ex. suspendarea condiționată ori suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei).

Ne punem la dispoziție experiența și profesionalismul în vederea reprezentării atât a persoanelor fizice (cetățeni români sau străini) dar și a persoanelor fiice.

În cazul vătămărilor corporale, atât persoana vătămată, dar și familia acesteia poate fi despăgubită pentru prejudiciile suferite în urma evenimentului rutier. De asemenea, în cazul decesului unei persoane apropiate, specialiștii noștri vă pot acorda asistență juridică pentru recuperarea tuturor cheltuielilor efectuate cu acest prilej, dar și pentru obținerea daunelor morale, pentru toți membrii familiei.

În vederea obținerii sumelor la care sunteți îndreptățit, societatea noastră vă poate consilia, în mod profesionist, metodic și procedurizat în fața societăților de asigurări, în vederea obținerii soluțiilor optime, la masa negocierilor.

În situația în care nu se poate ajunge la un acord, vă punem la dispoziție expertiza noastră în fața tuturor organelor judiciare sau în fața instanțelor de judecată.

În acest sens, avocații noștri vă pot consilia, în mod profesionist, în vederea stabilirii în mod corect a circumstanțelor în care a fost produs evenimentul rutier și obținerea unor despăgubiri într-un cuantum cât mai ridicat. Specialiștii noștri dețin expertiza necesară, atât din punct de vedere juridic (redactare, în termenul legal, a plângerilor prealabile, a cererilor de constituire de parte civilă, a acțiunilor în fața instanțelor civile, a căilor de atact, a cererilor de executare a titlurilor executorii, etc.), dar și din punct de vedere tehnic (elaborarea obiectivelor expertizei tehnice de specialitate, formularea de memorii și obiecțiuni, etc.).

Angajarea unui avocat specializat în obținerea de despăgubiri în urma evenimentelor rutiere este imperios necesară. Astfel, în cazul în care veți opta pentru o discuție cu societățile de asigurări, la masa negocierilor se vor așeza, din partea acestor societăți, speciliști al căror obiectiv va fi acordarea unor sume cât mai mici, față de cuantumul cuvenit al despăgubirilor cuvenite (prezentarea unor date inexacte privind jurisprudența instanțelor de judecată, evaluarea la un preț cât mai mic al cheltuielilor efectuate, etc.) În cazul în care se va ajunge la proces (fie penal sau civil), în cadrul acestuia, din partea societății de asigurări se va prezenta un avocat specilizat în a specula orice aspect care să ducă la diminuarea sumelor ce vă vor fi acordate.

Cu o echipă având o experiența de peste 10 ani în domeniu formată din avocați specializați și din colaboratori din domenii în strânsă legătură cu această nișă (experți în reconstruția și expertizarea accidentelor rutiere sau experți în medicina legală, executori judecătorești), vă putem sta oricând la dispoziție garantând expertiza, profesionalismul și confidențialitatea noastră.