Murar & Asociatii - Societate Civila de Avocati Bucuresti
Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală a devenit un element esenţial pentru orice afacere, într-un context economic actual din ce în ce mai competitiv. Deţinerea de drepturi de proprietate intelectuală poate reprezenta o componentă cheie, menită să reflecte cu acurateţe valoarea unei companii, iar atunci când sunt protejate în mod corespunzător, aceaste drepturi pot genera profituri financiare semnificative, o poziție puternică în dezvoltarea unui sector economic sau pot deschide largi ferestrele de oportunitate.
Ideile tale, dreptul tău asupra lor
Tocmai de aceea, societatea noastră de avocaţi înţelege valoarea fiecăreia dintre ideile clienţilor săi, oferindu-le în acest sens asistenţă de cel mai înalt nivel profesional în achiziționarea și protejarea tuturor formelor de proprietate intelectuală, prin realizarea de servicii juridice precum:
- Consultanţă în privinţa oricăror aspecte de ordin general legate de proprietatea intelectuală (invenţii (brevete), mărci de comerţ, desene industriale, know-how, simboluri, nume, imagini, design, opere literare si artistice, website-uri, etc. – utilizate sau nu în activităţi comerciale);
- Realizarea tuturor demersurilor pe lângă instituţiile de profil ale statului cu sediul în Bucureşti (O.S.I.M., O.R.D.A., etc.), în vederea înregistrării, conformării şi licenţierii drepturilor de propietate intelectuală; Consultanţă privind interpretarea şi aplicarea prevederilor legale în materie de proprietate intelectuală;
- Consultanţă, din perspectiva proprietăţii intelectuale, în materie de: informatică, telecomunicaţii, internet, comerţ electronic, baze de date, programe informatice (software), semnături digitale, difuzare, media şi protecţia datelor, etc;
- Consiliere juridică oferită de către biroul nostru de avocatură în vederea asigurării conformitaţii creaţiilor publicitare (reclame, afişe publicitare, materiale promoţionale, spoturi tv sau radio, website-uri, etc.) cu legislaţia română şi normele europene aplicabile în materie;
- Redactarea şi revizuirea contractelor de licenţă/cesiune de licenţă, franciză, etc.;
- Reprezentare şi asistare de către societatea noastră de avocaţi în cadrul negocierilor privind cesiunea dreptului de proprietate asupra unor creaţii supuse dreptului de proprietate intelectuală, precum şi la semnarea contractului de cesiune;
- Consultanţă privind disjungerea creaţiilor susceptibile de a face obiectul unui drept de proprietate intelectuală (drept de autor sau proprietate industrială);
- Consultanţă în probleme de utilizare ilegală a creaţiilor ce fac obiectul unui drept de proprietate intelectuală;
- Reprezentare şi asistare juridică în faţa instanţelor de judecată şi curţilor de arbitaj din Bucureşti şi judeţele limitrofe însărcinate cu soluţionarea litigiilor având ca obiect disputarea sau încălcarea unui drept de proprietate intelectuală.