Florescu Gabriela - Cabinet de Avocat Bucuresti
Calitatea serviciilor, pe care le oferim în cadrul cabinet nostru, cu profesionalism, demnitate, conştiinţă, independenţă, probitate, umanism, onoare, loialitate, delicateţe, moderaţie şi tact, are ca scop principal redefinirea poziţiei avocatului în societate, şi anume de a nu-l prividoar ca pe un simplu intermediar între părţi şi instanţă, ci ca pe o persoană cu răspunderi deosebite din punctul de vedere al societăţii.
În mediul contemporan de reglementare juridică, identificarea unui cabinet de avocat, potrivit ţelurilor dumneavoastră, este esenţială pentru succesul şi finalizarea problemelor legale apărute. Ritmul schimbărilor legislative este covârşitor, iar în acest context, cabinetul nostru şi-a fixat drept scop oferirea de servicii complete, continue şi la zi, indiferent de localizarea şi de obiectivul dumneavoastră de afaceri.
Noi vă stăm aproape, în primul rând, în calitate de oameni, care punem suflet în ceea ce facem, şi numai în al doilea rând, în calitate de avocaţi, când urmează să ne folosim intuiţia, raţiunea, intelectul şi cunoştinţele de drept, astfel ca grija dumneavoastră să devină grija noastră şi împreună să trecem obstacolele vieţii.
“ Ubi ius ibi remedium ”
(Unde există drept, acolo există şi remediu)
Nu vă pierdeţi timpul şi nervii cu problemele juridice care au apărut în viaţa dumneavoastră.
Scopul, pe care l-am avut la înfiinţarea acestui cabinet, a fost acela de a veni în sprijinul tuturor celor care necesită un sfat juridic prompt şi competent, cât şi soluţionarea eficientă a problemelor apărute cu autorităţile sau alte persoane.
LEGEA DISPUNE:
- În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.
- Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii.
- Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările, cu caracter profesional, aflate asupra avocatului sau în cabinetul său, sunt inviolabile. Percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii.