Karies Dent -cabinet stomatologic- Bucuresti

Tratamente

Tratamentul de canal se refera la tratarea canalelor dintilor bolnavi si mai poarta denumirea de tratament endodontic. Cuvantul “Endo” provine din limba greaca si  inseamna inauntru iar “odont” provine tot din limba greaca si inseamna dinte. Deci tratamentul endodontic trateaza interiorul dintelui.

Tratamentul endodontic:

Pentru intelegerea tratamentului endodontic sunt necesare cateva notiuni despre anatomia dintelui. Inauntrul dintelui, sub stratul alb de smalt si cel de tesut dur, numit dentina, se gaseste un tesut moale numit pulpa. Pulpa dentara contine vase de sange, nervi si tesuturi adiacente si este responsabila de crearea tesuturilor dure pe parcursul dezvoltarii dintelui. Pulpa dentara se intinde de la coroana dintelui pana la varfurile radacinilor unde se conecteaza cu tesuturile care inconjoara dintele.

Tratamentul endodontic este necesar atunci cand pulpa dentara sufera (tesutul moale din interiorul canalului dentar) se inflameaza sau se infecteaza. Inflamatia sau infectia poate avea o mare varietate de cauze: carie adanca, proceduri dentare repetate pe dinte sau o fractura, fisura in dinte. De asemenea, un traumatism asupra dintelui poate determina leziuni pulpare chiar daca dintele nu are semne vizibile de fractura sau fisura. Daca inflamatia sau infectia pulpei nu este tratata la timp, ea poate provoca dureri foarte mari sau poate duce la un abces dentar.

Tratamentul endodontic este inevitabil si necesar daca aveti durere, sensibilitate prelungita la rece si la cald, la atingere si masticatie, dintele isi pierde culoarea, se umfla in dreptul acestuia, ganglionii din jurul gatului si capului sunt afectati, etc. Cateodata insa dintele poate fi asimptomatic.

Pulpa infectata sau inflamata va fi indepartata de pe canale, care la randul lor vor fi curatate si preparate cu atentie, in care se introduce o substanta speciala pentru a le sigila. In functie de gravitatea infectiei pot fi necesare mai multe sedinte de tratament in care sa fie aplicate in interiorul canalelor substante dezinfectante. Dupa terminarea tratamentului endodontic dintele se va restaura cu o obturatie dentara sau cu o coroana dentara. Dupa restaurare dintele va continua sa functioneze ca oricare alt dinte. Datorita faptului ca dintii tratati pe canal nu mai sunt hraniti devin cu timpul asprii. Riscul de a se fractura este foarte crescut. Din acest motiv vor fi acoperiti cu o coroana pentru a preveni fracturarea acestuia.

Cele mai multe tratamente endodontice sunt efectuate in scopul ameliorarii si eliminarii durerii cauzate de pulpa inflamata sau infectata.

Procedura de tratament de canal (tratament endodontic)

Tratamentul endodontic poate fi executat in una sau mai multe sedinte si implica urmatorii pasi:

- Dupa examinarea dintelui bolnav, a radiografiilor si administrarea anestezicului se izoleaza dintele pentru a evita contactul cu saliva in timpul tratamentului. Se creaza accesul la canale pentru indepartarea pulpei si prepararea canalelor cu ajutorul unor ace speciale in vederea obturarii acestora.

 

 

- Dupa curatirea spatiul endodontic se umple canalele cu un material biocompatibil. Dintele va fi inchis cu un material provizoriu.

 

- Dupa terminarea tratamentului endodontic medicul va trece la etapa de restaurare a dintelui printr-o coroana dentara sau alta restaurare dentara potrivita situatiei.

 

Daca distructia coroanei este mare, medicul va aplica un pivot (poate fi metalic sau din fibra de sticla) pe canalele tratate. Acesti pivoti vor consolida dintele facandu-l apt pentru a suporta o restaurare (cel mai adesea o coroana dentara).