Alter Ego- Cabinet Consiliere - Psiholog Mircea Reslescu, Bucuresti
Exista inca, din pacate, o reticenta in a consulta un psiholog, terapeut sau consilier, atunci cand ne simtim in suferinta.
Din fericire aceasta tendinta e in scadere pentru ca psihologi si psihoterapeuti romani competenti si cu har, au contribuit la aceasta schimbare de atitudine. Astfel, in urma interactiunii cu un psiholog, cei mai multi oameni au ajuns sa nu doreasca sa-si raspunda la intrebarea: cum ar fi continuat viata mea daca nu as fi ales aceasta cale?
Faptul ca s-au simtit din nou integri, impliniti, demni de stima, ca asteapta increzatori ziua de maine si ca erau departe de a avea „ceva cu capul” a facut ca aceasta experienta sa fie impartasita si altora. In mod traditional suferinta psihica si problemele emotionale care o genereaza sunt asociate cel putin cu o functionare defectuoasa a creierului. La fel de traditional avem convingerea ca se poate interveni cu succes in oricare alta parte a corpului aflata in suferinta, mai putin la „cap”. In plus e si rusinos!
Daca merg la psiholog nu voi mai putea ascunde ca am probleme cu „capul”! Suntem inselati insa de aceasta proprie abordare traditionala. Exista in aceste „credinte” un mare paradox: tocmai faptul ca activitatea noastra cerebrala este sanatoasa ne face sa simtim suferinta psihica! Este un semnal de alarma in ce priveste modalitatile noastre de adaptare, de a reactiona la mediul intern sau extern, modalitati ce nu mai sunt in acord cu propriile nevoi si nicidecum o deficienta organica. In cea mai mare parte, bolile psihice severe, cum ar fi psihozele, sunt egosintonice. Asta inseamna ca bolnavul, desi rupt de realitate, este in acord cu el insusi si nu resimte nici o suferinta psihica.
A suferi inseamna a fi egodistonic (a nu fi in acord cu tine insuti) si acest lucru nu e posibil in absenta functionalitatii cerebrale normale.Ca si modalitati de interventie psihologica atat consilierea (consultanta psihologica) cat si psihoterapia au ca scop eliberarea sau ameliorarea starii de suferinta psihica a persoanei ce solicita ajutorul psihologului. Ambele urmaresc rezolvarea anumitor probleme de ordin psihologic si inlaturarea simptomelor resimtite ca fiind deranjante pentru pacient.
Utilizarea cat mai eficienta a propriilor resurse ale personalitatii pentru a compensa sau sustine trasaturile slab dezvoltate sau pentru a frana si a echilibra pe cele distorsionate printr-o utilizare excesiva este sarcina consilierului psihologic.