Antohi Medical Center

Micsorare sani

Mamoplastia de reductie poate rezolva problemele legate de sanii foarte mari si ptozati, care pot merge de la dureri la nivelul gatului, urechilor, spatelui si iritari ale pielii, la deformari scheletale si probleme de respiratie. Alte probleme, minore dar prezente, sunt dificultatea in procurarea sutienului si in alegerea vestimentatiei. Aceste fenomene se reflecta negativ asupra psihicului femeii, la fel ca in cazul sanilor foarte mici. Micsorarea sanilor se practica din anii '50, de atunci un numar mare de femei beneficiind de rezultatele acestei interventii.

CE PACIENTE POT BENEFICIA DE MAMOPLASTIA DE REDUCTIE?Mamopexia de reductie se adreseaza femeilor cu sanii foarte mari si "lasati" (ptozati). Nici un exercitiu fizic si nici un tratament medical nu poate rezolva acest handicap. La consultatia initiala este important sa discutati cu chirurgul despre asteptarile dumneavoastra, fiindca fiecare individ are o viziune diferita in ce priveste marimea, forma sanilor si aspectul cicatricilor. Ar trebui sa discutati unde va fi pozitionata areola si mamelonul si sa fiti sigura ca intelegeti ce cicatrici vor rezulta.RISCURILE OPERATIEI

Nu exista operatie care sa nu implice un risc. Fiind o interventie chirurgicala mare, riscurile trebuie discutate amanuntit cu chirurgul si cu medicul anestezist, inainte de operatie. In afara riscurilor pe care orice anestezie generala le implica, pot aparea infectii sau hematoame care pot determina aparitia de cicatrici inestetice. Chiar si fara aceste complicatii, operatia lasa cicatrici ce pot fi observate si care sunt permanente. Vindecarea mai grea si cu cicatrici mai late apare de regula la fumatori. Pot aparea modificari ale sensibilitatii areolei si mamelonului, care foarte rar sunt permanente. Procedura va poate lasa cu sani de dimensiuni usor diferite sau cu areolele pozitionate la nivele diferite. Deoarece procedura sectioneaza multe canale galactofore, in foarte rare situatii este posibila pierderea permanenta a posibilitatii de alaptare. Mamoplastia de reductie nu este o operatie simpla dar in mod normal este sigura daca este facuta de un chirurg plastician experimentat.

INDICATII POSTOPERATORII• inainte de operatie, trebuie efectuata o mamografie sau ecografie mamara;• nu mancati si nu beti nimic dupa miezul noptii inaintea operatiei;• este interzisa administrarea aspirinei si a medicamentelor ce o contin, cu 2 saptamani inainte de operatie;• de regula, operatia trebuie facuta in afara perioadei menstruale;• trebuie sa anuntati chirurgul si medicul anestezist daca aveti probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);• trebuie sa anuntati medicul daca purtati proteze dentare sau lentile de contact;• daca fumati, planificati-va sa va lasati cu cel putin 1-2 saptamani inainte de operatie si nu va apucati decat la minimum 2 saptamani dupa operatie;• evitati sa va expuneti in exces la soare inainte de operatie;• nu urmati o dieta stricta inainte de operatie deoarece poate intarzia vindecarea;• daca raciti sau faceti o infectie de orice fel, operatia trebuie amanata.INTERVENTIA CHIRURGICALA Mamopexia de reductie se face sub anestezie generala. Dureaza intre 2 si 3 ore, in functie de complexitatea cazului. Exista foarte multe tehnici, cea mai folosita procedura presupune o incizie in forma de ancora, urmarind conturul natural al sanului. Se excizeaza surplusul de tegument, mamelonul si areola fiind mutate mai sus dupa un desen prestabilit. De asemenea, se face decolarea glandei de pe muschiul pectoral, se scoate excesul de tesut glandular si grasime si se fixeaza cu fire neresorbabile in noua pozitie. Se poate asocia lipoaspiratia pentru indepartarea tesutului adipos de la nivelul axilei. Va rezulta o cicatrice circulara in jurul areolei, o cicatrice verticala pana in santul inframamar si o cicatrice in sant. Se lasa un drenaj aspirativ pentru 24 de ore.

SPITALIZAREA POSTOPERATORIE Spitalizarea este de 1-2 zile, perioada in care se administreaza antibiotic. Pacienta va purta un bandaj elastic peste pansament. In primele zile, sanii vor fi edematiati si durerosi.

RECUPERAREA POSTOPERATORIE Dupa externare, firele se scot la 12 zile de la operatie, acest lucru putand fi rezolvat fara probleme de medicul de familie al fiecaruia. Este obligatoriu sa purtati un sutien chirurgical timp de 2-3 luni. Pot aparea modificari ale sensibilitatii areolei si mamelonului, care de regula dispar in primele 6 saptamani, fiind foarte rar permanente.

Reluarea lucrului se poate face la maximum o saptamana de la operatie iar sporturile solicitante trebuie evitate pentru o perioada de 1 luna. Operatia nu va impiedica alaptarea in cadrul unei noi sarcini dar aceasta va influenta negativ asupra cicatricilor si pozitiei sanilor.

In privinta cicatricilor, pana la 6 luni ele se rosesc si se umfla iar dupa 9 luni - 1 an, ele se aplatizeaza si se deschid la culoare. Se recomanda evitarea expunerii la soare timp de 1 an de la operatie, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricilor. Noi depunem toate eforturile pentru a face cicatricile cat mai mici posibile si mai greu de sesizat. Totusi, este important sa retineti ca cicatricile de la mastopexie sunt mari si permanente. Din fericire, ele sunt mascate de sutien sau de costumul de baie.

CONCLUZIITrebuie sa aveti in vedere ca noua pozitie a sanilor nu va fi permanenta - efectul gravitatiei, a sarcinilor, imbatranirii si fluctuatiile in greutate putand determina reaparitia gradata a ptozei. Totusi, prin aceasta operatie veti scapa de disconfortul fizic al sanilor mari, corpul va fi mai bine proportionat iar hainele vi se vor potrivi mai bine si, cel mai important, veti scapa de complexe.

Cu aceasta operatie avem o experienta mare, peste 2500 paciente operate intr-o perioada de 15 ani. Daca sunteti realista in asteptari si sunteti pregatita sa suportati consecintele care constau intr-o cicatrice permanenta, atunci mamopexia de reductie este singura solutie pentru dumneavoastra