Columna Medical Center - Clinica doctorului Nitescu Cristian
Chirurgia estetică a bărbiei - mentoplastia
Mentoplastia (profiloplastia) este o intervenţie chirurgicală prin care se modifică forma şi dimensiunea bărbiei. O asemenea procedură are ca scop obţinerea unui profil echilibrat, a unei concordanţe între nas şi bărbie. Intervenţia este una destul de frecventă, solicitată de numeroase persoane.
Pregătirea preoperatorie pentru mentoplastie
In ambele cazuri, atât pentru augmentarea cât şi pentru micşorarea bărbiei, studierea preoperatorie este esenţială. Dincolo de analizele recomandate în majoritatea intervenţiilor chirurgicale, este necesară efectuarea unui studiu cefalometric şi a unei măsurători pe radiografie pentru ca medicul să poată stabili cu exactitate dimensiunile implantului sau repoziţionarea osoasă.
Augmentarea bărbiei
Mărirea bărbiei se face prin folosirea unor implanturi din silicon pentru a creşte proiecţia acesteia. Operaţia constă în efectuarea unei incizii, de obicei, prin vestibulul bucal, prin care implantul va fi inserat. Se pot folosi şi implanturi de grăsime sau osoase aparţinând pacientului. O altă variantă este secţionarea porţiunii inferioare a bărbiei pentru a poziţiona corespunzător ţesutul. Osul este fixat printr-o miniplăcuţă.
Reducerea dimensiunilor bărbiei
Bărbia poate fi micşorată prin îndepărtarea excesului de ţesut. Operaţia este foarte asemănătoare cu cea de augmentare, singura diferenţă constând în reducerea bărbiei şi nu în poziţionarea unui implant. Zona bărbiei va fi diminuată şi remodelată în funcţie de preferinţele pacientei.
Mentoplastia se efectuează, uneori, împreună cu rinoplastia (intervenţie chirurgicală estetică prin care se modifică forma sau dimensiunea nasului) pentru a se obţine un aspect echilibrat si un profil armonios.
Posibile complicaţii şi efecte adverse ale mentoplastiei
Ca şi complicaţii pot apărea unele sângerari, infecţii şi senzaţia de amorţire a feţei.
Implantul inserat se poate deplasa din poziţia în care a fost aşezat, în cazul acesta, fiind necesară o nouă intervenţie chirurgicală. Totodată, pentru câteva zile după operaţie vei avea o anumită dificultate în a pronunţa cuvintele.
Recuperarea după mentoplastie
Ca şi complicaţii pot apărea unele sângerari, infecţii şi senzaţia de amorţire a feţei.
Implantul inserat se poate deplasa din poziţia în care a fost aşezat, în cazul acesta, fiind necesară o nouă intervenţie chirurgicală. Totodată, pentru câteva zile după operaţie vei avea o anumită dificultate în a pronunţa cuvintele.