Dr. Angela Petre
Se adreseaza pacientilor care doresc rezultate permanente sau acelora care nu au indicatii pentru marirea buzelor prin injectarea de substante de umplere.
In functie de particularitatile cazului si de dorinta pacientului, se pot realiza mai multe operatii estetice:
- transfer de grasime proprie
- avansarea vermilionului (partea roz, uscata a buzelor)
- avansarea mucoasei (partea umeda de pe fata interna a buzelor)
- liftingul buzei superioare
- liftingul colturilor gurii
Transferul de grasime proprie
Este un procedeu prin care grasimea se recolteaza cu canule foarte mici, atraumatic de la nivelul unor zone care prezinta depozite adipoase (abdomen, solduri, fese, coapse, genunchi, etc), se prelucreaza si se injecteaza in mici picaturi pentru modelarea buzelor.Celulele adipoase transferate urmeaza sa se vascularizeze si sa se integreze local, realizand practic un transplant de grasime. O parte din celulele transferate nu reusesc sa supravietuiasca iar grasimea continuta in ele se va resorbi.In cazul unei tehnici chirurgicale optime, rata de integrare a celulelor transferate este in jur de 30%. Acest procent indica faptul ca sunt necesare in medie 3 tratamente pentru a obtine rezultatul dorit. Tratamentele se repeta la un interval de 6-8 saptamani si se poate folosi grasimea recoltata initial in cantitate mai mare si congelata.
Evolutie postoperatorie: zonele donoare vor prezenta edem si/ sau echimoze care se remit in 7-14 zile. La nivelul buzelor edemul si echimozele sunt destul de importante datorita vascularizatiei foarte crescute a regiunii si vor ceda in aproximativ 14-21 zile. Inciziile facute pentru colectarea si introducerea grasimii sunt practic invizibile.
Contraindicatii:
- tulburari de coagulare, stare generala de sanatate improprie
- diabet zaharat decompensat, probleme de microcirculatie
- infectii locale, eruptii herpetice in momentul interventiei
- imposibilitatea recoltarii de grasime la pacientii extrem de slabi sau cu multiple lipoaspiratii
- buza superioara prea lunga (distanta dintre buza superioara si nas prea mare)- se indica liftingul buzei superioare
Complicatii:
- sangerare, hematoame- se recomanda evitarea consumului de Aspirina, derivati de Gingko, vitamina E in doze mari deoarece cresc riscul de sangerare
- infectii- se combat cu tratament antibiotic
- resorbtia completa a grasimii- se datoreaza tehnicii improprii sau fumatului
- asimetrii- datorita distributiei neuniforme a grasimii sau datorita integrarii neuniforme a celulelor adipoase- se pot corecta prin transferarea de noi celule adipoase in locurile unde este necesar pentru a se obtine un aspect uniform
- chiste cu continut grasos provenind din adipocitele neintegrate local.
Avansarea vermilionului
Este o operatie care presupune excizia unei fasii de piele de cativa milimetri, la limita cu partea roz, pigmentata a buzelor. Se poate practica pentru ambele buze sau numai pentru una, in functie de necesitati. Interventia este adresata in principal pacientilor in varsta, care au pierdut din grosimea buzelor odata cu trecerea timpului.
Cicatricea restanta poate fi mascata prin tatuarea conturului buzelor.Evolutia postoperatorie este usoara, in 7-10 zile disparand edemul si micile echimoze.
Complicatii:
- sangerare si formarea de hematoame care vor trebui evacuate
- infectii- combatute cu antibioterapie
- mici asimetrii
- avansare insuficienta sau prea mare a vermilionului cu obtinerea unei corectii insufieciente sau exagerate
- cicatrizare inestetica
Avansarea mucoasei buzelor
Presupune o incizie in zig-zag pe fata interioara a buzelor si ridicarea unor mici triunghiuri de mucoasa care se avanseaza si se sutureaza pe fata anterioara, uscata a buzelor (practic se impinge suprafata interna, umeda a buzelor spre exterior).
Vindecarea se realizeaza rapid dar poate persista timp de 2-3 saptamani un grad de edem diferit de la pacient la pacient.Rezultatele postoperatorii sunt multumitoare, producand un aspect carnos al buzelor dar la unii pacienti datorita faptului ca buza superioara marita acopera mai mult din suprafata dintilor se poate crea un aspect imbatranit.
Complicatii: aceleasi ca la interventia precedenta
Liftingul buzei superioare
Este o interventie estetica utilizata mai ales in cazul pacientilor varstnici, deoarece in cadrul procesului normal de imbatranire buza superioara se subtiaza si pare sa devina mai lunga (cu cresterea distantei dintre nas si marginea buzei superioare). O alta categorie de pacienti este cea cu buza superioara lunga constitutional.
Operatia consta in excizia unui fragment de piele situat imediat la marginea inferioara a narilor si sutura defectului rezultat.Vindecarea se realizeaza in 7-10 zile, nepunand probleme deosebite dar cicatricea este situata intr-o zona destul de vizibila.
Complicatiile sunt asemanatoare cu cele ale interventiilor precedente dar, ca element specific acestei interventii poate apare tractionarea narinelor prin contractura cicatricilor postoperatorii si deformarea conturului acestora.
Liftingul colturilor gurii
Se adreseaza pacientilor care prezinta buze subtiri, cu colturile gurii orientate inferior, avand in permanenta un aspect trist datorita acestui lucru. Corectarea se realizeaza prin excizia unei elipse de piele de cativa milimetri latime bilateral, deasupra fiecarei buze superioare si sutura tegumentului restant.Inconvenientul este plasarea cicatricilor in zone vizibile dar aspectul poate fi mult ameliorat prin tatuarea conturului buzelor.