Chiar dacă sînt utilizate empiric, în lumea satelor, popularele "ventuze" au scos destui oameni din suferinţe şi boli. Prin aplicarea lor, la suprafaţa pielii se produce un vid, vasele capilare se rup şi sîngele iese în afară, prin piele, producînd pete de culori diferite. La început, petele sînt roşii sau albastru-verzui, apoi se colorează în galben.

Se spune că, în vidul din interiorul ventuzelor, se acumulează şi se descompune tot ce este rău în sînge, ceea ce are un efect benefic asupra organismului. Aplicarea ventuzelor produce un aflux al sîngelui în zonele bolnave, grăbind resorbţia toxinelor, vindecarea şi dispariţia simptomelor bolii.

În medicina tradiţională chinezească, ventuzele sînt o modalitate de a pune în aplicare un principiu terapeutic, anume aducerea bolii din profunzime la suprafaţă, de unde poate fi mai uşor eliminată de organism. Medicina tradiţională din China consideră organismul uman ca pe o structură concentrică, avînd nivele succesive de apărare faţă de invazia factorilor de agresiune externă. Stratul extern de apărare este pielea, urmează musculatura şi, la interior, organele. Aceste structuri sînt atacate pe rînd de factorii patogeni, iar pe măsura ce ele sînt străpunse, se ajunge către cele situate în profunzime.

În medicina populară românească, ventuzele se folosesc pentru combaterea "răcelilor", durerilor musculare generalizate şi, în special, ale spatelui. În aceste cazuri, rolul ventuzelor este de a scoate către suprafaţă "energia patogenă" care a trecut de tegumente şi a invadat musculatura. Dar mai există şi alte situaţii în care medicina populară recomandă ca benefică utilizarea ventuzelor: stări gripale, congestii pulmonare şi nevralgii intercostale, febre eruptive şi boli de sînge caracterizate prin sîngerare uşoară, dar şi în combaterea celulitei, sub îndrumarea unor specialişti.

Ventuzele sînt din sticlă groasă, ca nişte pahare, cu marginea rotundă şi netedă, pentru a nu pătrunde în piele. Se pot aplica 16-20 de ventuze în acelaşi timp. Bolnavul este culcat cu faţa în jos, cu mîinile în lungul corpului. Se fricţionează uşor pielea cîteva minute şi se unge cu un strat subţire de ulei pentru a fixa bine ventuzele. Se pune puţină vată pe vîrful unui creion sau beţişor, care se înmoaie în spirt şi se aprinde. Apoi, se introduce focul, 2-3 secunde, în fiecare ventuză, încălzind aerul din interior. Ventuzele se aşează imediat pe locurile bolnave, una după alta. Atunci cînd sînt aşezate corect, pielea este absorbită în interiorul lor şi se învineţeşte uşor. Ventuzele se ţin 10-15 minute, apoi se scot, apăsînd uşor pielea la marginea fiecărei ventuze, pentru ca aerul să intre în interior. După scoatere, pielea se fricţionează cu alcool sanitar.

Ventuzele se aplică pe spate, în zonele dureroase, dar niciodată în dreptul inimii, chiar dacă se pun pe piept sau pe umeri. Se mai aplică în zona subclaviculară, pe faţa anterioară şi laterală a toracelui, pe spate, deasupra omoplatului şi la baza toracelui.