Femeile cu sindrom premenstrual (SPM) exprimenteaza o varietate de simptome care revin in cursul fazei luteale (inainte de menstruatie) si se atenueaza in faza foliculara (dupa menstruatie) a fiecarui ciclul menstrual. Este un proces considerat patologic, si doar in Statele Unite produce pierderi ale economiei americane de peste 8 miliarde $ anual.          

Modelul ciclic al simpt

omelor din cursul fazei luteale nu are o alta cauza medicala sau psihiatrica.                Diagnosticul de sindrom premenstrual este confirmat doar daca simptomele sunt destul de severe pentru a afecta semnificativ viata femeii, si a celor din jurul ei.

Simptomele sindromului premenstrual sunt:   Afective :         

  -iritabilitate         

  -instabilitate emotionala          

–furie         

  -depresie         

  -ostilitate    

Somatice :          

-balonari          

-mastalgii (dureri la nivelul sanilor)          

-modificari ale apetitului (inapatenta sau apetit excesiv)          

-bufeuri de caldura          

-insomnii          

-deshidratare          

-cefalee (dureri de cap)          

–fatigabilitate (oboseala excesiva)    

Cognitive:          

-confuzie          

-dificultati de concentrare         

 -tulburari de memorie         

 -tulburari cognitive  

Comportamentale:            

–inchidere in sine          

–certuri frecvente          

–discutarea in contradictoriu          

-isterie, si altele         

Aceste simptome dureaza de obicei intre 10-14 zile pe luna. Aceleasi simptome pot aparea si in cadrul unor afectiuni psihiatrice, cum ar fi depresia sau anxitatea, sau in cadrul unor afectiuni medicale, cum ar fi migrena, sindromul de intestin iritabil sau hipotiroidismul.             

Astfel ca se impune diagnosticul diferential al sindromului premenstrual fata de aceste afectiuni.          

Modelul ciclic de aparitie a simptomelor trebuie confirmat de catre femeie, printr-un “jurnal” al simptomelor. In modelul clasic, simptomele apar la sau imediat dupa ovulatie si dispar brusc imediat dupa inceperea fluxului de sange menstrual.                       Realizarea si consultarea de catre medicul specialist a “jurnalului” este foarte importanta, in ciuda intarzierii tratamentul adecvat. In primul rand, sindrom premenstrual nu se va confirma (prin analizarea atenta a jurnalului) la jumatate din femeile care se adreseaza clinicilor specializate. .            

In al doilea rand, perioada redactarii jurnalului este un moment propice pentru femeie de a se autoanaliza, de a descoperi strategii proprii de ameliorare a simptomelor si de a urmari efectele acestor stategii, independente de alte terapii. In al treile rand, exista cazuri rare, in care simptomele sunt foarte severe, iar tratamentul farmacologic trebuie instituit imediat (sarind peste etapa jurnalului) atata timp cat ovulatia nu este inhibata. .            

Momentan, nu exista o metoda standardizata de gradare a severitatii simptomelor. Pentru ca diagnosticul de sindrom premenstrual sa fie plauzibil, severitatea simptomelor din faza luteala trebuie sa fie cu cel putin 30% mai severe decat in faza foliculara.  .           Evaluarile atente a relatiilor maritale, a comportamentului fata de copii, a performantelor la serviciu, a izolarii sociale, a problemelor legale si a ideilor de suicid, pot fi de ajutor in stabilirea efectelor sindromului premenstrual aupra vietii femeii. Simplul fapt ca femeia se prezinta la medic pentru a cere ajutor, implica un grad de severitate.             Diagnosticarea si elaborarea planului de tratament pentru o femeie cu sindrom premenstrual nu este dificila de obicei. Nu exista caracteristice specifice ale ciclului mentrual care sa prezica sindromul premenstrual. Inca exista multe speculatii despre cauzele acestuia. Mai mult decat atat, simptomele fazei luteale sunt relativ universale la femeile la ovulatie, dar ele nu demonstreaza diagnosticul de sindrom premenstrual. Sindromul premenstrual sever apare la 5-10% din femeile la varste reproductive. De obicei, cele care se prezinta la medic cerand ajutor, sunt cele din decada a 3-a de viata. Dintre acestea, multe prezinta simptome mai degraba suparatoare decat inabilitante, dar si ele vor fi tratate intr-un fel sau altul.           

  Doua probleme importante deriva din urmatoarele :          

-progresul in terapia farmacologica a sindromului premenstrual este incetinita datorita greutatilor in recrutarea participantelor la studiu, care sa intruneasca caracteristicile unui sindrom premenstrual moderat          

-medicii specialisti – cei care se ocupa de un spectru larg de stari sindrom premenstrual-like

– trebuie sa priveasca sindrom premenstrual dintr-o perspectiva diferita de a cercetatorilor            

Pentru medici, evaluarea standard a diagnosticului trebuie sa contina doua consultatii separate de cate doua cicluri menstruale. La prima consultatie, sunt evaluate simptomele si se face un diagnostic diferential al acestora. In timpul celor doua cicluri menstruale dintre consultatii, femeia ca redacta amanuntit “jurnalul”. La cea de-a doua consultatie, medicul va evalua atent “jurnalul”, va pune diagnosticul si va elabora un plan de tratament.        

Odata ce diagnosticul a fost stabilit cu acuratete, interventiile adecvate trebuie sa se bazaze pe doua pincipii :             1. Sindromul premenstrual este o afectiune cronica, care se rezolva de la sine odata cu menopauza. Astfel ca, trebuiesc puse in balanta costul si efectele secundare ale posibilei terapii.           2. Femeile au diferite grade de severiate a simptomelor. In consecinta, tratamentul trebuind sa fie adecvat simptomelor.             In ciuda dificultatilor mentionate mai sus, tratamentul sindromului premenstrual a inregistrat e revolutie in anii 1990. Terapiile clasice, cum ar fi progesteronul, vitamina B6, vitamina E, uleiul de primula administrat seara, bromocriptina si contraceptivele orale, s-au dovedit a fi ineficiente. Pe de alta parte, inhibitorii serotoninici selectivi reabsorbabili, supresorii ovulatiei, ovarectomia uni - sau bilaterala (extirparea ovarelor) s-au dovedit eficienti.             Cei mai multi medici recomanda urmatoarele inainte de a prescrie un tratament medicamentos :          

–mese regulate cu continut de hidrocarbonati relativ crescut, si scazut in sare, zahar si cafeina          

–exercitii aerobice regulate          

-reducerea stresului          

-suplimente de calciu si magneziu            

Dupa ce urmeaza aceste recomandari, in aproximativ 25% din cazuri se observa o imbunatatire semnificativa, nemaifiind nevoie de tratamentul medicamentos sau chirurgical.          

In cazul in care, aceste recomandari nu amelioreaza simptomele dupa doua sau trei cicluri menstruale, se recomanda inhibitorii serotoninici selectivi reabsorbabili. Alegerea acestei terapii trebuie sa se bazeze pe costul ei, dorinta pacientei si profilului individual al efectelor adverse.          

Pacientele care nu rasund la aceasta terapie, sunt candidate pentru supresia ovulatiei, care se face initial cu agonisti ai hormonilor eliberatori de gonadotropina, apoi cu doze orale crescute de medroxiprogesteron acetat, si in cazul in care nici acestea nu functioneaza, Danazol, un androgen sintetic, care, datorita efectelor adverse semnificative, trebuie folosit doar pentru o perioada scurta de timp.