Electro Branch Grup - Instalatii electrice, bransamente Bucuresti
Posturile de transformare subterane, reprezinta solutia cea mai avantajoasa din punc de vedere a ocuparii terenurilor, dar in acelasi timp si cea mai scumpa, comparativ cu celelalte solutii constructive. Se folosesc cu precadere in zonele urbane, fiind amplasate sub carosabil si sub trotuare.
Posturile de transformare subterane trebuie sa aiba partea de constructie cu o structura de rezistenta corespunzatoare, cu radieri, pereti si plansee din beton armat (constructie realizata fie la fata locului, fie in fabrica si apoi lansata in groapa).Se foloseste si solutia constructiva cu postul de transformare inglobat intr-o cisterna metalica prefabricata.
Schema monofilara
Instalatia de distributie de medie tensiune (cu trei celule plus una de rezerva) impreuna cu tabloul de distributie de joasa tensiune si transformatorul sunt amplasate in aceeasi incapere subterana, postul poate fi racordat in derivatie sau intrare-iesire.
Legatura intre bornele de medie tensiune ale transformatorului si celula sa de medie tensiune se face cu cablu pozat intr-un canal de cabluri acoperite cu date de beton armat.
Bornele de joasa tensiune ale transformatorului sunt legate cu tabloul de distributie de joasa tensiune prin bare rigide, sustinute cu izolatoare si console. Transformatorul de forta este ingradit pentru evitarea atingerilor directe.
Legaturile cu exteriorul, atat pe medie tensiune cat si pe joasa tensiune sunt realizate cu cabluri electrice pozate subteran.
Postul de transformare are doua trape, o trapa mare pentru accesul aparatelor si transformatorului, si o trapa mica pentru accesul personalului.